Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a efectuat zilele acestea o vizită în Statele Unite ale Americii. Ministrul s-a întâlnit și cu profesioniști din domeniul cultural și academic din Washington D.C. și reprezentanți ai industriei de film.
„Marile studiouri americane sunt interesate să revină în Romania, valoarea profesioniştilor din ţara noastră fiind bine-cunoscută peste ocean”, a scris Turcan pe Facebook, după ce s-a întâlnit la Washington cu Charles H. Rivkin, Preşedinte şi CEO al Motion Pictures Association (MPA), care reuneşte cele mai mari studiouri de film, respectiv Walt Disney Studios Motion Pictures, Netflix Studios, LLC, Paramount Pictures Corporation, Sony Pictures Entertainment Inc., Universal City Studios LLC, şi Warner Bros. Entertainment Inc.
Ministrul Culturii arată că l-a asigurat pe reprezentantul MPA de angajamentul său şi al Guvernului României în repornirea schemei de sprijin pentru producţia de opere audiovizuale în Romania.
„Ministerul Culturii, prin Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, va deconta primele plăţi, pentru proiecte care aşteaptă, de peste trei ani, ca statul român să-şi onoreze obligaţiile. La începutul anului următor, vom continua soluţionarea şi decontarea proiectelor restante, în paralel cu deschiderea unui nou apel de proiecte, într-o formă revizuită, care să crească competitivitatea Romaniei pe piaţa europeană a locaţiilor de filmare”, a mai scris Raluca Turcan.
Eveniment dedicat diplomației și comunității românești din Statele Unite
Ministerul Culturii a anunțat că în perioada 26 noiembrie – 2 decembrie, Raluca Turcan va face o vizită la Washington D.C. În cadrul vizitei, Turcan va participa la întâlniri cu reprezentanți ai Congresului American, ai Departamentului de Stat American.
„Printre evenimentele programate se numără și o întâlnire specială cu comunitatea de români din Washington D.C., participarea la Reuniunea Consulilor Onorifici, organizată de Ambasada României în Statele Unite, precum și la Gala Alianța, un eveniment dedicat diplomației și comunității românești din Statele Unite.
De asemenea, ministrul culturii va fi prezent la concertele susținute de Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin la Catedrala Națională și la Congresul American, în contextul turneului aniversar al corului în Statele Unite ale Americii”, a precizat Ministerul Culturii, prin intermediul unui comunicat de presă.