Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) lansează două ghiduri practice dedicate prevenirii consumului de substanțe în rândul tinerilor. Materialele, adresate profesorilor și părinților, propun o schimbare de perspectivă: de la frică și sancțiune la dialog, sprijin și identificare timpurie. Noile instrumente oferă soluții concrete despre cum reacționăm atunci când bănuim consumul la adolescenți și cum putem construi un climat educațional bazat pe încredere, empatie și reziliență.
Prevenția începe cu dialogul dintre profesori, părinți și specialiști
Ministrul Educației, Daniel David, vorbește despre o abordare „mai complexă”, pe trei paliere: controlul fenomenului în afara școlii (în parteneriat cu părinții și autoritățile), prevenție/identificare în școală (cu sprijinul specialiștilor și al comunității) și trimitere la tratament de specialitate, în și în afara școlii. „Aceste două ghiduri vin în acest cadru, abordând mai ales segmentele 1 și 2”, a punctat ministrul.
La rândul său, Rareș Petru Achiriloaie, președintele ANPCDDA, subliniază caracterul practic al materialelor: „Profesorii vor avea la îndemână informații aplicabile diferențiat pe vârste, pentru discuții cu elevii și cu părinții… Dacă vrem ca tinerii noștri să se dezvolte sănătos, trebuie să consolidăm parteneriatul familie–școală–comunitate.”
Ce aduc, concret, cele două ghiduri
Ghid practic pentru cadrele didactice (primar, gimnazial, liceal) – Educația pentru prevenirea consumului de substanțe psihoactive și promovarea rezilienței în mediul școlar
Principii-cheie: relația înaintea conținutului; învățare activă; fără tactici de intimidare; accent pe reziliență, autoreglare emoțională, gândire critică, decizii informate.
Cum se lucrează: diagnoză de clasă → planificare pe unități de învățare → implementare prin metode active → evaluare formativă.
Siguranță & etică: confidențialitate, dreptul elevilor de a nu răspunde, evitarea descrierilor „cum sa” despre substanțe, acordul părinților când este cazul, proceduri clare în situații de risc .
Pe cicluri de vârstă:
Primar: povești, jocuri de rol, noțiuni simple despre „alegeri sănătoase”, reguli clare; exerciții precum „Ce e sănătos și ce nu?”.
Gimnazial: sănătate mintală, presiunea grupului, social media, bullying; dezbateri „E în regulă dacă…?”.
Liceu: autonomie, valori, echilibru între libertate și responsabilitate; studii de caz („A fost doar o dată…”), ateliere „mituri versus realitate”, role-play „panel de experți”.
Facilitarea discuțiilor sensibile: aranjament în cerc, ascultare activă, validarea contribuțiilor, timp de reflecție, dreptul de a trece peste întrebare, reguli anti-umilire.
Mecanismele dependenței: explicate accesibil, cu accent pe vulnerabilitatea specifică adolescenței (cortex prefrontal în dezvoltare).
Ghid practic pentru familie – Intervenție pentru prevenirea adicțiilor în familie
Rolul părintelui: comunicare deschisă și regulată, reguli explicite și consecvente, model personal (copiii învață mai mult din ce văd).
Semne timpurii: schimbări de dispoziție/comportament, absențe, noi cercuri sociale, obiecte suspecte, modificări de bani, fără panică, dar cu dialog empatic și, la nevoie, sprijin specializat.
Stiluri parentale: exemple concrete despre ce nu funcționează (autoritar, supraprotector, inconsistent) versus ce dă rezultate (abordare echilibrată: control + suport).
Instrumente practice: ritualuri de dialog („Trei întrebări de seară”), stabilirea de reguli și consecințe proporționale, „faptele, nu etichetele”, activități comune și implicare în comunitate.
Concepte-cheie pe vârste: autoreglare (copilărie), autonomie ghidată (11–14 ani), autodeterminare (15–19 ani).
De ce contează și unde suntem, onest
Salutăm apariția unor instrumente clare, aplicabile, care mută accentul de la „speriem copiii cu statistici” la construcție de competențe: reziliență, gândire critică, autoreglare. E direcția corectă. În practică însă, două lucruri vor decide impactul:
Formarea profesorilor: Un ghid bun e începutul. Fără formări scurte, practice (inclusiv pe managementul conversațiilor dificile în clasă), multe recomandări rămân la nivel de PDF.
Timp și spațiu în orar: Prevenția cere timp curricular sau ore de consiliere întărite, nu doar „mai vorbim la dirigenție”.
Și mai există realitatea pe care o vedem zi de zi: presiunea socială pe copii, normalizarea „vapatului”, accesul ușor la substanțe, algoritmii care împing conținut „cool” și impulsiv. Ghidurile ating corect tema, dar implementarea locală (școală–familie–comunitate) e piesa lipsă atunci când nu avem consilieri suficienți, psihologi școlari, parteneriate vii cu ONG-urile și autoritățile.
De la om la om
Când un adolescent greșește, prima nevoie nu e pedeapsa, ci un adult calm care poate ține spațiul: „Te aud. Hai să înțelegem ce s-a întâmplat și ce facem mai departe.”
Profesorii nu sunt terapeuți, dar pot fi punți: un semnal, o trimitere, un „îți mulțumesc că mi-ai spus”. Uneori, asta schimbă traiectorii.
Pentru părinți: a spune „nu” clar consumului nu e echivalent cu controlul total. „Nu” + relație e combinația care prinde rădăcini.
Cele două ghiduri pun pe masă o hartă corectă: focus pe relație, competențe și alianță școală–familie–comunitate. Ca să ajungem la destinație, avem nevoie de drumuri practicabile: formare, timp, rețele locale și curajul de a vorbi onest despre ce se întâmplă cu adevărat în viața copiilor noștri.
