Autoritatea Olandeză pentru Protecţia Datelor (DPA) a emis o declaraţie prin care recomandă Ministerului de Interne olandez să nu se bazeze pe paginile de Facebook pentru a comunica cu cetăţenii. Guvernul olandez a anunțat că ar putea fi forţat să nu mai folosească această rețea socială.
DPA a făcut referiri clare la riscurile de confidenţialitate ale platformei de socializare deţinute de Meta Platforms, potrivit CNBC.
Anterior, Ministerul de Interne ceruse DPA să se pronunțe dacă guvernul ar putea folosi paginile de Facebook într-un mod conform. Ministrul olandez pentru Digitalizare, Alexandra van Huffelen, a cerut companiei Meta să vină cu clarificări legate de temerile autorităților cel mai târziu înainte de vacanţa de vară. „În caz contrar, în conformitate cu sfatul DPA, vom fi obligaţi să ne oprim activităţile pe paginile de Facebook”, a spus van Huffelen.
Ce a spus purtătorul de cuvânt al Meta
„Nu suntem în mod fundamental de acord cu evaluarea care stă la baza acestui sfat, care este greşit în ceea ce priveşte faptele şi demonstrează o neînţelegere fundamentală cu privire la modul în care funcţionează produsele noastre. Examinăm toate produsele Meta pentru a ne asigura că respectă legile din regiunile în care oferim serviciile noastre şi vom continua să colaborăm cu guvernul pentru a ne asigura că poate folosi reţelele sociale pentru a comunica cu oamenii”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta pentru CNBC.
Preşedintele DPA, Aleid Wolfsen, a declarat într-un comunicat că „oamenii care vizitează o pagină guvernamentală au încredere că informaţiile lor personale şi sensibile sunt în mâini sigure”.
Neîncredere în Facebook?
Recomandarea DPA este o dovadă suplimentară „a neîncrederii crescânde între autorităţile de reglementare europene şi Meta”, a declarat Matthew Holman, partener în tehnologie, confidenţialitate şi inteligenţă artificială la firma de avocatură Cripps, pentru CNBC.