Milionarul Sebastian Dobrincu suferă de o boală autoimună din cauza căreia recunoaște că plângea de durere. Anul trecut, Sebastian Dobrincu a ajuns la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce s-a accidentat din cauza neatenției și a dezvoltat o boală autoimună, care îi provoacă suferințe mari.
Milionarul Sebastian Dobrincu a aflat, în această perioadă de când luptă cu boala autoimună, cât de importantă e sănătatea și ce sacrificii trebuie să faci ca să ți-o păstrezi.
Ce boală autoimună are milionarul Sebastian Dobrincu
Problemele au început pentru Sebastian Dobrincu după ce și-a retezat mâna într-un feliator de legume și a ajuns la spital. A trecut peste acest episod, dar apoi i s-a declanșat o boala autoimună care a devenit tot mai greu de controlat.
„M-am trezit anul trecut, în noiembrie – decembrie, am avut niște episoade foarte tragice. În primul rând, mi-am luat un feliator de legume și am băgat mâna în el și mi-am retezat palma. A fost foarte nasol și am crezut că aia e parte rea. Mi s-a declanșat o boală autoimună cu care mă lupt. De aia am și dispărut 6 – 7 luni de pe internet. Nu am acceptat, nu am mai apărut, nu am mai postat nimic.
De șapte luni m-am trezit cu o boală autoimună osoasă care e foarte nasoală. Am avut zile, am avut nopți când plângeam în pat de durere. Ce m-a învățat asta? Că sănătatea despre care noi avem impresia că o să țină la infinit, nu o să țină. Ce poți face în momentele astea? Să victimizezi că de ce mie mi se întâmplă, de ce tocmai eu care am investit atât în corpul ăsta, în sănătate? Viața nu e dreaptă și fiecare are alt traseu”, a spus Sebastian Dobrincu în podcastul lui Cristian Stan.
Citește și: Dan Ciotoi de la Generic a scăpat de cancerul la colon: “M-am gândit la moarte”
Ce reguli de viață are Sebastian Dobrincu de când luptă cu boala autoimună
Sebastian Dobrincu a vorbit și despre regulile pe care le respectă cu strictețe.
„Nu sunt de acord cu trezitul ăsta de dimineață, adică dacă ai o rutină de somn sfântă, să te culci la șapte în fiecare seară, ok, trezește-te de la cinci, dar dacă tu ai impresia că dormi cinci ore și îți faci bine, te trezești devreme, îți faci viața mai grea. Joci jocul vieții pe cel mai greu mod nicidecum mai ușor.
Pentru mine unul, somnul este sfânt. Rutina mea de somn începe cu o seară înainte, când opresc orice informație, calculatoare, televizoare, telefoane, tot. Mă pun în pat și stau câteva ore liniștit ca să pot să dorm ca lumea, deci nu am fantezia asta cu trezitul de dimineață.
Mă trezesc devreme, mă trezesc pe la 6-7 dimineața în fiecare zi, dar nu mă forțez. Atunci se trezește corpul fără alarmă, fără nimic. Cred că e foarte important să ai o disciplină nu doar vizavi de somn, vizavi de orice”, a mai spus Sebastian Dobrincu.
Citeste si: Florin Piersic, operat din nou. La 88 de ani, actorul trece prin clipe grele