Michael Bolton, 70 de ani, a dezvăluit că, înainte de sărbatorile de iarnă, a fost diagnosticat cu o tumoră pe creier și va lua o „pauză temporară” de la spectacole.
Cântărețul și compozitorul, care a vândut peste 75 de milioane de discuri, a mai spus că a suferit deja și intervenția chirurgicală cu succes.
„Chiar înainte de sărbători, s-a descoperit că am o tumoare pe creier, care a necesitat o intervenție chirurgicală imediată. Datorită echipei mele incredibile medicale, operația a fost un succes”, a scris el, pe contul personal de Instagram.
Bolton a adăugat: „Acum mă recuperez acasă și sunt înconjurat de dragostea și sprijinul extraordinar al familiei mele”.
Michael Bolton, găsit cu o tumoră pe creier. Artistul a fost operat de urgență
Astfel, Michael Bolton, care a avut recent o apariție în emisiunea The Masked Singer, va lua o pauză din toate activitățile, în „următoarele două luni”, pentru a se recupera.
„Întotdeauna, cel mai greu lucru pentru mine este să-mi dezamăgesc fanii sau să amân un spectacol, dar nu mă îndoiesc că voi munci din greu pentru a-mi accelera recuperarea și a reveni în curând la spectacole”, a mai spus Bolton.
„Să știți că vă păstrez mesajele pozitive în inima mea și vă voi oferi mai multe informații actualizate cât de curând voi putea. Întotdeauna multă dragoste, MB.”, a conchis artistul.
Conform site-ului oficial al cântărețului, autorul hitului Go The Distance are programate diverse turnee pe parcursul anului 2024, concertele urmând să înceapă inițial pe 1 februarie, în Florida.
Vedeta a avut un an 2023 plin, cum ar fi apariția în emisiunea The Masked Singer în rolul Lupului, și a cântat, de asemenea, în timpul paradei de Crăciun din parcurile Disney, luna trecută, în decembrie, potrivit The U.S. Sun.
Michael Bolton are 3 fiice: Isa, Holly și Taryn cu fosta soție Maureen McGuire.
CITEȘTE ȘI Ian Ziering, „profund îngrijorat” după bătaia încasată în LA