Premierul Nicolae Ciucă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, au participat la semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia magistralei de metrou M1 din Cluj-Napoca, transmite Agerpres.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat încă din prima parte a lunii mai că pe 25 mai urmează să fie contractul pentru construcția metroului de la Cluj.
Pe 28 februarie a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția de lucrări la Magistrala I de metrou Cluj, respectiv asocierea Gulermak – Alstom Transport – Arcada Company. Proiectul este finanțat prin PNRR.
Valoarea proiectului este de 9,059 de miliarde de lei fără TVA

Oferta financiară a asocierii este de 9,059 de miliarde de lei fără TVA, față de valoarea estimată de 9,064 de miliarde de lei fără TVA.
În toamna anului trecut, licitația pentru metroul din Cluj a fost deblocată, după ce fusese suspendată pentru actualizarea valorii contractului. Astfel, valoarea estimată a achiziției a crescut la 9,064 de miliarde de lei fără TVA, de la nivelul inițial de 6,665 de miliarde de lei fără TVA.
„Mă bucur să revin la Cluj cu o astfel de ocazie, în care se lansează un proiect în premieră pentru România. Este primul proiect în ultimii 30 de ani de o asemenea valoare şi de o asemenea însemnătate. (….). Clujul e remarcat la nivelul întregii Europe, pentru că în diferite analize regăsim municipiul Cluj-Napoca că se ridică la nivelul standardelor din ţările dezvoltate. (…)
Eu am să folosesc acest proiect pentru a promova încă o dată modelul administraţiei care are încredere în potenţialul propriu, în sprijinul autorităţilor centrale. Eu cred că acum se deschid uşile către o cale care poate să reprezinte şi pentru celelalte autorităţi locale un nivel de standard pe care să-l asigurăm cetăţenilor pe întreg teritoriul României”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Metroul clujean va avea 21,03 km și 19 stații
Primarul clujean Emil Boc anunţase anterior că metroul clujean înseamnă o investiţie de două miliarde de euro. El mai spunea că proiectarea durează şase luni şi că apoi va începe construirea metroului.
„Până în 31 iulie 2026 trebuie finalizate nouă staţii şi tunelul aferent, conform jalonului din PNRR. Nu înseamnă că va trebui să se şi circule, ci doar să fie finalizate. Vom avea un plan de organizare a traficului”, spunea Emil Boc. Edilul Clujului a adăugat că proiectul va continua până în 2031, când va fi finalizat cu toate cele 19 staţii, şi atunci va trebui va trebui să circule şi metroul.
Proiectul Magistrala I de metrou Cluj este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran, în tehnologie „rail” șină de cale ferată. Capacitatea de transport nominală/maximă la interval de 90 secunde va fi 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 de trenuri / oră și sens).
Proiectul va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile
Primăriile Cluj-Napoca și Florești au publicat anul trecut în martie anunțul de participare privind proiectarea și execuția de lucrări la Magistrala I de metrou Cluj.
Contractul prevede proiectarea și execuția lucrărilor de infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), automatizare trafic, racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj. Durata lucrărilor este de 96 de luni (8 ani), potrivit Agerpres.
Proiectul urmează să fie finanțat din fonduri europene nerambursabile și rambursabile precum Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) 2021-2027 și Programul Operațional Transporturi (POT) 2021-2027.