După informațiile apărute în mediul online despre un posibil conflict intern în Peluza Nord Rapid, situația pare să fie clarificată de Gigi Corsicanu, fostul lider al galeriei giuleștene.
În această perioadă, în Giulești se desfășoară un soi de război între „garda veche”, reprezentată până acum la nivel public de Gigi Răducan, cunoscut mai degrabă drept Corsicanu’, și cea nouă, prin facțiunea „Original 1923”.
Mesajul lui Corsicanu readuce liniștea în Giulești? „Am greșit”
„Bună seara tuturor! În primul rând vreau să spun din capul locului că am greșit când am postat niște mesaje care nu îmi fac cinste, cu toate că au fost șterse ulterior!
Este clar că s-au făcut niște greșeli de ambele părți, pe care trebuie să le dăm uitării și să dăm dovadă de echilibru!
Maturitatea și înțelepciunea mea nu îmi permit să intru în conflict cu Rapidiștii mei, mai ales că eu, împreună cu mulți membri ai grupului original, facem parte din aceeași familie!
Aseară am avut o întâlnire cu liderii grupului și am hotărât ca de acum să ne concentram cu toții pe unitatea galeriei și susținerea Rapidului, pentru că asta este cel mai important! Forza Rapid!”, este mesajul lui Gheorghe Răducan, cunoscut drept Gigi „Corsicanu”, conform siteului desprerapid.ro.
De unde au plecat neînțelegerile
Totul a plecat de la acel meci de pe teren propriu cu Dinamo, terminat la egalitate, scor 1-1, atunci când facțiunea „Original 1923” a afișat două mesaje dezaprobatoare la adresa lui Marius Șumudică, antrenor susținut și atunci, și acum de fostul lider al galeriei, cel care la scurt timp a fost numit în locul lui Neil Lennon.
Exponenții generației vechi de suporteri giuleșteni s-au arătat în mediul virutal foarte deranjați de acel moment și au susținut că gruparea „Original 1923” a recurs la acel gest fără a se consulta în prealabil cu celelalte grupuri de fani.
În plus, Gigi Corsicanu’ i-a acuzat pe cei de la „Original 1923” că au primit bani de la anumite persoane pentru a afișa mesajele respective la adresa lui Marius Șumudică și, în plus, a lansat și câteva amenințări la adresa acestora.
La scurt timp după propagarea acestor acuzații în spațiul public, cei de la „Original 1923” au emis un comunicat prin care au transmis că ele sunt total nefondate.