TikTok a șters în mai puțin de 24 de ore 98,5% din postările electorale care au un conținut dezinformator. Acțiunea face parte din cadrul unei campanii dedicate protejării alegerilor dezvoltată în colaborare cu asociația Funky Citizens, menită să educe utilizării în identificarea dezinformării și facilitatea accesului la informații oficiale.
Pe fondul alegerilor prezidențiale din România și a speculațiilor din ultima perioada pe tema fermelor de troli platforma TikTok a inițiat o campanie dedicată exclusiv pentru protejarea integrității procesului electoral.
TikTok a eliminat 98.5% din dezinformarea electorală în România
Astfel, în mai puțin de 24 de ore, aplicația deținută de chinezii de la ByteDance a anunțat că a eliminat peste 95% din postările care au conținut dezinformator. Doar la nivelul Uniunii Europene, platforma are o rețea de peste 6.000 de specialiști în domeniul securității.
Aplicația TikTok, prin colaborările și parteneriatele încheiate în domeniul educației media, s-a angajat să prevină dezinformarea și să sporească accesul la informațiile oficiale pentru cei peste 8,1 milioane de utilizatori din România.
Potrivit, ultimului Raport privind Aplicarea Regulilor Comunității, peste 99% din conținutul dezinformator a fost eliminat înainte ca utilizatorii să-l reporteze, iar 98,5% a fost eliminat în 24 de ore. Strategia aplicației TikTok se axează pe trei piloni principali, după cum urmează:
- aplicarea politicilor de combatere a dezinformării;
- sprijinirea accesului la informații oficiale;
- colaborarea cu experți locali.

Aplicația are peste 6.000 de specialiști în securitate
Pentru a-și îndeplini strategia, și anume: protejarea publicului în față dezinformării aplicația TikTok colaborează cu Organizația Funky Citizens. Organizația non-guvernamentală a creat o serie de videoclipuri educaționale cu scopul de instrui utilizatorii cum să identifice și să evite informațiile de tip fake-news.
Materialele video pot fi accesate atât pe contul oficial de TikTok la ONG-ului, dar și în Centrul Electoral integrat în aplicație. Centru care oferă informații utile despre alegeri. Directorul de comunicare Funky Citizens, Ana Dragomir, a evidențiat importanța educației media în perioada electorală.
Dragomir a precizat că organizația și-a propus ca în perioada următoare să construiască abilități de discernământ în rândul cetățenilor. De asemenea, Lukasz Gabler, managerul de Politici Publice și Relații Guvernamentale CEE al TikTok, a declarat că platforma de socializare și-a luat angajamentul de a proteja comunitatea și totodată, de a asigura accesul la informații corecte în momente esențiale, precum alegerile.