Marius Șumudică (53 de ani) este noul antrenor al Rapidului, după ce Neil Lennon a fost convins să plece din Giulești.
Conducerea clubului din Giulești s-a înțeles marți după-amiază cu Neil Lennon în privința termenilor rezilierii contractului, iar înlocuitorul nord-irlandezului instalat pe banca tehnică în luna mai este Marius Șumudică.N
UPDATE. La doar câteva minute după ce a fost anunțată demiterea lui Neil Lenon, cei de la Rapid l-au prezentat pe Marius Șumudică.
Tehnicianul a semnat un contract pe două sezoane și va câștiga un salariu lunar de 20 de mii de euro.
„Clubul nostru are plăcerea de a anunța revenirea lui Marius Șumudică, un rapidist pur sânge, acesta fiind noul antrenor principal al Rapidului.
În vârstă de 53 de ani, “Șumi” va sta pe banca Rapidului din nou după 13 ani, urmând să îl înlocuiască pe Neil Lennon.
Antrenorul giuleștean îl va antrena din nou pe căpitanul Cristian Săpunaru, cel alături de care a câștigat campionatul din 2016, cu Astra Giurgiu.
Primul meci cu Marius Șumudică pe bancă se va disputa vineri seara, de la ora 22:00, la Iași, atunci când Rapid caută să “spargă gheața” cu prima victorie a sezonului, împotriva Politehnicii”, a scris Rapid pe site-ul oficial.
Marius Șumudică a vorbit și el despre preluarea echipei sale de suflet.
„Mi s-a îndeplinit un vis! Îmi doream foarte mult să revin acasă, Giuleștiul este casa mea. Cuvintele sunt de prisos, nu am ce să spun.
Nu pot exprima prin cuvinte ceea ce simt în acest moment.
Rapid este echipa pe care o iubesc. Sunt dator față de această echipă.
Simt că în acest moment sunt dator să fac lucrurile așa cum trebuie și să ieșim din zona în care ne aflăm acum, să ducem Rapidul acolo unde toată lumea așteaptă. Știu că sunt așteptări.
Niciodată nu m-am ferit de genul acesta de aventuri! Sper să reușesc, este plăcerea vieții mele!
Fotbalul mi-a dat tot în viață, iar eu trebuie să dau tot fotbalului! Rapidul mi-a dat tot în viață!
Am fost campion cu Rapid și sper să fiu campion cu Rapid și din postura de antrenor. Acesta este visul meu”, a declarat noul antrenor al Rapidului.
Marius Șumudică, noul antrenor al echipei Rapid!
Conform Digi Sport, Marius Șumudică a ajuns la sediul clubului Rapid în jurul orei 17:40 pentru a semna contractul cu echipa a jucat și pe care a mai antrenat-o în 2010 – 2011.
Tehnicianul care este liber din primăvară, când s-a despărțit de Gaziantep, va semna un contract valabil două stagiuni.
Actele vor fi parafate în cursul serii zilei de marți, iar Rapid va emite ulterior un comunicat oficial în care Marius Șumudică va fi anunțat drept noul antrenor al echipei.
Următorul meci al Rapidului este vineri, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, la Iași, cu Politehnica Iași.
Cu Neil Lennon pe bancă, Rapid a înregistrat cinci remize și un eșec în primele șase etape