De la 13 ani și opt luni de închisoare, condamnare primită inițial înainte de dispunerea rejudecării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, la maximum șapte ani detenție! Atât ar putea primi juniorul Iorgulescu după ce a ucis un om! Încadrarea juridică a faptei sale a fost schimbată din „omor” în „ucidere din culpă”.
Mario Iorgulescu, odrasla președintelui LPF, Gino Iorgulescu, a reușit din nou să dea cu tifla justiției. După ce a fost condamnat de instanțele judecătorești la o pedeapsă privativă de libertate de aproape 14 ani, pentru omor, beizadeaua – care, în septembrie 2019, beat și drogat fiind, a ucis un tânăr de 24 de ani, în urma unui accident rutier provocat de Iorgulescu – reușește din nou să scape de brațul legii. Temporar, ce-i drept, atâta vreme cât procesul său continuă, iar fugarul aflat de mai bine de 5 ani în Italia va fi, la un moment dat, confruntat cu situația dură pe care a provocat-o și în care se află din propria-i culpă!
Pedeapsa, în cazul lui Mario Iorgulescu, ar putea fi redusă la jumătate
Primul termen din dosarul de rejudecare – pe coperta căruia este scris cu litere de o șchioapă numele lui Mario Iorgulescu -, instrumentat de Curtea de Apel București s-a consumat deja. Sentința judecătorilor aceleiași Curți care, în urmă cu un an, dispunea condamnarea inculpatului Mario Iorgulescu la închisoare pentru o perioadă de aproape 14 ani pentru omor, îl scapă pe „băiețelul” de bani gata al familiei Iorgulescu de jumătate din pedeapsa administrată inițial. Doar șapte ani va sta după gratii Mario în cazul în care judecătorii se vor pune de acord cu privire la faptul că este vinovat de ucidere din culpă. Această din urmă încadrare prevede o măsură punitivă, privativă de libertate, cuprinsă între doi și 7 ani de închisoare în cazul accidentelor rutiere.
Ceasul rău, beizadeaua, bolidul de lux, beția și drogul!
În toamna lui 2019, Mario Iorgulescu s-a urcat băut și drogat la volanul unei mașini de lux și a gonit cu 143 de km pe oră. A intrat pe contrasens și a izbit în plin mașina condusă de Daniel Vicol. Tânărul de 24 de ani nu a avut nici o șansă. A murit pe loc, prins între fiarele contorsionate ale propriului autoturism care a fost făcut una cu pământul de Aston Martin-ul manevrat haotic de beizadeaua lui Iogulescu.
Condamnat în octombrie 2023 de Curtea de Apel București la 13 ani și 8 luni de închisoare, pentru omor, Mario Iorgulescu scapă din nou, cel puțin până acum, basma curată. În urmă cu doar câteva luni, ÎCCJ (Înalta Curte de Casație și Justiție) hotărăște ca dosarul în care este implicat fugarul Mario să fie trimis spre rejudecare. Nouă sentință a venit rapid: „sărmanul” băiat – hărțuit de justiția din România pentru bagatela de a fi omorât sub influența drogurilor și a alcoolului! – al boss-ului de la LPF, Gino Iorgulescu, nu mai este judecat pentru omor, ci pentru ucidere din culpă.
Completul, care va decide noua corecție care trebuie să îi fie administrată lui Mario Iorgulescu, îi va avea în componența sa pe magistrații Octavian Ionel Grozavu (președinte) și Ana Elena Dobre, potrivit Libertatea, care a dat informații din sala de judecată.
Un individ cu probleme psihice majore, șofer în România!
Mario Iorgulescu a spălat putina, ajutat fiind de rude, în Italia la puțin timp după ce a comis accidentul. A fost plimbat prin mai multe clinici – probabil pentru a i se pierde urma -, diagnosticul medicilor pus în cazul său fiind acela de „afecțiuni medicale psihiatrice”. Diliu, mai pe șleau spus! Cum a fost posibil ca un individ cu probleme psihice majore și vechi, potrivit fișei medicale întocmită de prestatari ai unui jurământ hypoctatic, să primească, mai întâi carnet de șofer, iar mai apoi un bolid de o asemenea forță și viteză cadou din partea „babacilor” va rămâne pentru multă vreme o nebuloasă!
Cum tot nebuloasă continuă să fie și tergiversarea la infinit a unui verdict clar în cazul unui accident rutier extrem de grav, cu consecințe dezastruoase, provocat de un ins aflat sub influența drogurilor și a alcoolului!
Citește și:
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la închisoare pentru accidentul mortal din 2019