Luciul apei de la Marea Neagră a fost scos la licitaţie – o premieră în România. Este vorba despre 160 de hectare de mare, unde vor fi înfiinţate ferme piscicole şi de scoici.
Statul român organizează licitații pentru luciul apei Mării Negre, pentru înființarea de ferme piscicole şi scoici. Acestea vor fi amplasate în Marea Neagră, la aproximativ 2 km de mal şi se vor întinde pe o suprafaţă de minimum 20 de mii de metri pătraţi, anunță Administrația Națională Apele Române.
Pescarii spun că este nevoie de infrastructură și la ţărm, aşa cum au toate ţările cu tradiţie în pescuitul marin. „Ar trebui să aibă nişte cheuri de acces, o hală pentru pescari, o altă hală unde să fie o bursă de peşte cu toate dotările necesare, o staţie de alimentare cu combustibil şi acces direct transport”, a declarat un pescar pentru Digi24.
Trei loturi au fost deja închiriate, pentru o perioadă de 20 de ani. Chiria este de 4 până la 6 bani pe lună, pentru un metru pătrat, iar documentele pentru următoarea licitație pot fi depuse până în 26 noiembrie, după cum notează Digi24. Fermele de scoici vor fi amplasate în Marea Neagră, la aproximativ 2 km de mal şi se vor întinde pe o suprafaţă de minimum 20 de mii de metri pătraţi”, conform sursei menționate.
Aproape 150 de hectare de luciu „de Marea Neagră” scoase la o nouă licitație
Până acum, midiile erau culese cu ajutorul scafandrilor. Când fermele vor fi amplasate în larg, scoicile vor fi scoase cu ajutorul unor utilaje.
“Pentru perimetrele care nu au fost adjudecate, Administraţia Naţională Apele Române reia procedura de licitaţie publică. Vorbim despre scoaterea la închiriere a 25 de perimetre rămase disponibile după prima etapă”, spune Anamaria Agiu, purtător de cuvânt Administrația Națională Apele Romane. Aproape 150 de hectare de luciu de apă vor fi scoase la o nouă licitaţie, iar documentaţia se poate depune până în 26 noiembrie. Chiria este de 4 până la 6 bani pe lună, pentru un metru pătrat.
Printre cei care s-au înscris la licitaţie este şi managerul unei cherhanale de pe litoral, Alexandru Muntean, care a explicat că își propune să utilizeze tehnologia long-line pentru o fermă de midii, o metodă modernă care nu va mai necesita scufundări, cum se întâmpla până acum, când midiile erau culese cu ajutorul scafandrilor.