Marea Britanie a anunțat, duminică, o extindere a sprijinului financiar pentru exportatori, în valoare de 20 de miliarde de lire sterline (26 de miliarde de dolari), vizând inclusiv companiile afectate de tarifele impuse de SUA, într-un demers menit să le asigure stabilitate și siguranță într-o „nouă eră a comerțului global”, potrivit Reuters.
Tarifele vamale impuse de președintele american Donald Trump au amplificat incertitudinea pentru companiile britanice în privința impactului noului regim comercial.
Statele Unite au aplicat taxe de 25% pentru importurile de oțel, aluminiu și autoturisme, precum și un tarif standard de 10% pentru majoritatea celorlalte produse provenite din țări precum Regatul Unit.
Marea Britanie sprijină exporturile cu 20 de miliarde de lire, pe fondul incertitudinilor comerciale cu SUA
Executivul britanic a anunțat că această extindere ridică plafonul de creditare al agenției UK Export Finance (UKEF) la 80 de miliarde de lire sterline, dintre care până la 10 miliarde vor fi direcționate, pe termen scurt, către companiile cel mai afectate de noile taxe.

„Lumea se schimbă, iar tocmai de aceea este mai important ca niciodată să sprijinim afacerile noastre de top şi să le ajutăm să facă faţă provocărilor care urmează. Anunţul de astăzi va face exact acest lucru, aducând beneficii pentru mii de companii din întreaga ţară”, a declarat ministrul de Finanţe Rachel Reeves.
Pachetul de sprijin pe care Marea Britanie l-a anunțat prevede și posibilitatea ca întreprinderile mici și mijlocii să acceseze împrumuturi de până la 2 milioane de lire sterline.