Premierul român Marcel Ciolacu și cel maghiar Viktor Orban susțin o conferință de presă la Palatul Victoria.
Premierul ungar Viktor Orban a efectuat o vizită neașteptată în Bulgaria și România: a sosit vineri la Sofia, după care a ajuns la București. Precedenta vizită a lui Viktor Orban în România datează din iulie, când a participat la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad.
Premierul român Marcel Ciolacu și cel maghiar Viktor Orban au susținut, vineri seara, declarații de presă comune la Palatul Victoria, pe un ton extrem de cordial, potrivit g4media.ro.
Acesta a vorbit despre proiecte de colaborare între România și Ungaria pentru a-și promova interesele economice în regiune, dar și în UE.
„Așa cum am discutat și în trei și cu președintele ales al SUA Donald Trump, obiectivul nostru principal este de a concretiza aceste interese în proiecte majore”, a susținut Ciolacu.
Și Viktor Orban a susținut că începe „o eră nouă în colaborarea dintre cele două țări” și a subliniat contribuția Ungariei la aderarea deplină a României la Schengen, dar și sprijinul României pentru asigurarea necesarului de gaze al Ungariei.
Este o bucurie astăzi să fiu gazda prietenului meu Viktor Orban, primul ministru al Ungariei. Acum aproape o lună am trăit împreună un moment istoric la Budapesta, odată cu acordul privind aderarea completă a României la Schengen. Astăzi suntem împreună la București pentru a celebra această reușită și prietenia dintre țările noastre.
Ungaria e unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai României. Am discutat despre cum putem să acționăm în comun la nivelul UE pentru a crește competitivitatea economiilor noastre. Am discutat și despre proiectele de infrastructură și interconectare. Am analizat și cele mai recente evoluții din regiune și viitorul relațiilor transatlantice.
În vacarmul politic de la București din acesta zile, avem parte și de echilibru, iar acesta este Kelemen Hunor și UDMR. Am colaborat și sunt sigur că vom colabora și în continuare extrem bine. Eu personal îi consider parteneri corecți și profesioniști în actul de guvernare.
Dragă prietene, sunt aici pentru a încheia o colaborare foarte strânsă de jumătate de an.
A fost o sarcină foarte dificilă ca aderarea la Schengen să se întâmple în acest an. Putea să se întâmple de acum 13 ani, dar nu s-a întâmplat. Am făcut un plan de acțiune, am văzut care sunt țările care se opun și cum putem să-i convingem. Am pus în practică acest plan de acțiune și lucrurile s-au concretizat.
Începem o eră nouă în colaborarea dintre cele două țări. Avem și fondul necesar.
Anul trecut prin dvs. am putut să cumpărăm 1,7 mld mc de gaze care au acoperit necesarul de gaze al Ungariei, pentru care vreau să mulțumesc premierului.