Premierul Marcel Ciolacu anunţă, vineri, că a dispus eliberarea din funcţie a prefectului şi subprefectului de Mureş, întrucât aceştia trebuiau să urmărească controalele care au fost recent făcute la azile. Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis o anchetă privind săvârşirea de către funcţionari publici a unor presupuse infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu licenţierea/supravegherea activităţii centrului de la Bărdeşti, judeţul Mureş. Dosarul este deschis in rem.
Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a anunțat, joi seară, că beneficiarii din subsolul azilului din Mureş erau cazaţi printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge. Cei mai mulţi nu puteau vorbi şi nu se puteau mişca, fiind plini de muşte, murdărie şi malnutriţi.
Două persoane, în stare gravă, au fost descoperite ascuse într-o încăpere încuiată de trei metri pătraţi, fără lumină naturală, stând într-un pat. În total erau 30 de persoane în centru, 13 fiind transportate la spital.
”Prefecţii trebuie să se implice în continuare ca astfel de fenomene să nu se mai întâmple”
”Eu astăzi de dimineaţă am avut o discuţie cu vicepremierul, ministrul de Interne Cătălin Predoiu, şi am dispus eliberarea din funcţie atât a prefectului, cât şi a subprefectului”, a anunţat, vineri, premierul Marcel Ciolacu.
Acesta afirmă că recent au fost dispuse controale la azile, care au durat o lună de zile, iar prefectul trebuia să coordoneze această activitate.
”Atâta timp cât eu am dispus ca prefectul să coordoneze aceste controale, trebuie să înţelegem foarte clar că trebuie să le şi urmărim. Prefecţii trebuie să se implice în continuare ca astfel de fenomene să nu se mai întâmple până când venim cu modificările legislative”, a mai declarat Ciolacu.
ONU raportul acuză România practici de tortură, ceea ce e fără precedent
Comitetul ONU împotriva Torturii, organism cu sediul la Geneva, îşi exprimă într-un raport publicat vineri „profunda îngrijorare” cu privire la acuzaţiile de tortură, rele tratamente, supraaglomerare, lipsă de personal calificat şi specializat şi condiţii materiale precare atât în instituţiile de psihiatrie, cât şi în unităţile de îngrijire socială din România.
Ca urmare, instituţia Organizaţiei Naţiunilor Unite face mai multe recomandări României, în calitatea sa de stat semnatar al Convenţiei ONU împotriva torturii.
Ancheta, preluată de DIICOT Mureș
Ancheta în cazul azilului din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş, unde beneficiarii erau cazaţi printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge, a fost preluată vineri de DIICOT Târgu Mureş. În total, erau 30 de persoane în centru, 13 fiind transportate la spital.
În acest caz, procurorii DIICOT Târgu Mureş au fost sesizași, joi, de Prefectura Mureş, cu privire la situația înregistrată la un azil din localitatea Bărdeşti.
”Cauză a fost înregistrată pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept”, a precizat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
CITIȚI ȘI: