Marcel Ciolacu, misiune specială la Casa Albă. Premierul României a declarat că a trimis emisari în Statele Unite pentru a discuta cu administrația Trump în legătură cu eliminarea vizelor.
Unul dintre cei doi emisari trimiși de Marcel Ciolacu peste Ocean este Dragoș Sprînceanu, un influent afacerist român din Statele Unite.
Marcel Ciolacu, misiune specială la Casa Albă
Anunțul lui Marcel Ciolacu a venit înaintea ședinței de Guvern dn 03 aprilie. Premierul a mai precizat că al doilea emisar este un trimis special. Cei doi vor purta negocieri la Mar-a-Lago cu reprezentanții Casei Albe. Prim-ministrul a evidențiat că președintele interimar al României, Ilie Bolojan, este informat pe acest subiect.
Totodată, Marcel Ciolacu a subliniat că partea americană nu a oferit României niciun răspuns în privința ridicării vizelor de călătorie pentru cetățenii români. Milionarul Dragoș Sprînceană este stabilit în Statele Unite și deține un imperiu în domeniul transporturilor.

Marcel Ciolacu a trimis doi emisari pentru a negocia ridicare vizelor pentru români
Membru al partidului Republican și unul dintre finanțatorii campaniei electorale a președintelui Trump, românul Dragoș Sprînceană este directorul general al firmei Gold Coast Logistics. O companie cu o flotă de 250 de camioane și 350 de angajați.
Într-un interviu pentru publicația Hotnews.ro milionarul român a recunoscut că este unul dintre cei doi emisari trimiși de Marcel Ciolacu pentr a purta discuții cu reprezentanții administrației Trump. „Da, eu sunt unul dintre emisari”, a declarat Dragoș Sprînceană. El a mai declarat pentru sursa citată că a fost contactat personal de premierul României, care i-a cerut ajutorul.

Dragos Sprânceană, un român la „Casa Albă”
„După ani de zile sunt bucuros că cineva din Guvernul României îmi cere ajutorul și sunt fericit că pot să ajut”, a adăugat milionarul român. Totodată, acesta a mai subliniat că discuțiile cu reprezentanții americani vizează „îmbunătățirea relațiilor bilaterale, strategie și economice,
Dragoș Sprânceană va participa la Gala Patrioților Americani din 3 aprilie, un eveniment care se va desfășura la Mar-a-Lago Club, unde va fi prezent și cel de-al doilea emisar trimis de Marcel Ciolacu. „Sunt doi români, unul din România, unul stabilit în America. Nu a plecat pe bani guvernamentali. Amândoi sunt pe banii lor”, a declarat premierul înainte de ședința de Guvern de joi.