Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni dimineață că va demisiona din funcția de președinte al partidului, după ce numărătoarea oficială a arătat că a pierdut în fața Elenei Lasconi competiția pentru intrarea în turul doi al alegerilor prezidențiale, cu o diferență de aproximativ 1885 de voturi.
Marcel Ciolacu demisionează
Potrivit G4Media, acesta a făcut anunțul în fața mai multor lideri PSD, sugerând că și aceștia poartă o parte din responsabilitatea eșecului. Ulterior, Marcel Ciolacu a părăsit sediul partidului. Aceasta ar fi pentru prima dată după Revoluție când PSD riscă să nu aibă nu aibă un candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale. În aceeași perioadă, duminica viitoare vor avea loc alegeri parlamentare.
Ciolacu a declarat vineri că își va da demisia din funcția de președinte al PSD dacă nu va ajunge în turul doi, un angajament pe care l-a reiterat și luni dimineață.
În ceea ce privește întrebarea despre pregătirea României pentru a avea o femeie președinte, Ciolacu a afirmat că românii vor decide și că el susține egalitatea de șanse.
Mihai Tudose sau Sorin Grindeanu ar putea prelua conducerea partidului.
Marcel Ciolacu, după primul exit-poll
Imediat după exit-poll, Ciolacu declara:
“Mulțumesc mult tuturor celor implicați, poliție, jandarmerie, BEC, Ministerul de Externe, pentru această organizare cum, pot spune fără reținere, nu a mai fost în România. Mulțumesc celor care mi-au acordat votul și încrederea. Votul a fost pentru echilibru si stabilitate, pentru lucruri care contează. Este un scor așteptat, pentru că până acum eram obișnuiți să fie doi poli, Putere și Opoziție.
Acum există 3 poluri și s-au fragmentat voturile. Consider că încă suntem într-o dinamică și mi se pare corect să am o reținere în ceea ce privește cine intră în turul 2. Haideți să vedem voturile din diaspora”, a spus acesta.
CITEȘTE ȘI – Alegeri prezidențiale 2024. Ultimele voturi în diaspora nu mai pot schimba soarta alegerilor