Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control al Prim-Ministrului la Ministerul Sănătății pentru a examina documentele emise de către instituție cu privire la situația de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”. Premierul a mai precizat că aşteaptă o informare, în următoarele zile, de la şeful Corpului său de control privind ancheta aflată în derulare legată de ceea ce s-a întâmplat la unitatea medicală.
Marcel Ciolacu a făcut această precizare înaintea şedinţei de miercuri a Guvernului, întrebat ce cunoaşte legat de demisia şefului Corpului de control al ministrului Sănătăţii, potrivit Digi 24.
Marcel Ciolacu: “Așteptăm concluziile săptămâna aceasta”
Chestionat dacă ministrul Sănătății Alexandru Rafila mai rămâne în funcție, prim-ministrul a răspuns scur și la obiect.
„Haideți să vedem tot adevărul. Așteptăm concluziile săptămâna aceasta, după care vom lua o decizie”, a precizat premierul Ciolacu, legat de scandalul de la Pantelimon.

Şeful Corpului de control al MS a demisionat, în urma situaţiei de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”
„A considerat că e oportun să-şi dea demisia într-o astfel de situaţie”, a anunţat ministrul Alexandru Rafila, înaintea şedinţei de miercuri a Executivului.
Inspectorii ministrului Rafila, unul dintre ei fiind chiar șeful Corpului de Control, nu au găsit nimic în neregulă la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon.”
De altfel, în luna aprilie, trei controale administrative au fost trimise la această unitate medicale și toate au arătat că nu sunt probleme legate de morțile suspecte de la Secția de terapie intensivă.
Ancheta în acest caz, demarată în urma unui denunţ formulat de directorul de îngrijiri de la Pantelimon
Ea le-a relatat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă pe secţia ATI, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.
Doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron, arestate pentru 30 de zile
Pe data de 7 august, medicii Mirela Păiuș și Maria Miron sunt reținute de procurori, sub acuzații tentativă de omor și omor calificat. Ancheta procurorilor este în desfășurare. Cele două beneficiază de prezumția de nevinovăție. Cele două doctorițe se află în arest pentru 30 de zile.
În motivarea arestării celor două doctorițe, obținută de Digi24, judecătorul le acuză că și-au atribuit, în mod inuman, dreptul de a decide cine trăiește și cine moare în secția de Terapie Intensivă. Probele strânse până acum de procurori sunt suficiente pentru a contura suspiciunea că cele două au avut intenția directă de a lua viața unui pacient.