Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de ornonanță de urgență privind majorarea salariului minim brut pe țară de la 3.000 lei la 3.700 lei și majorarea sumei netaxate din salariul minim de la 200 la 300 lei. Decizia e luată cu trei zile înainte de alegerile locale și europarlamentare.
“Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.700 de lei lunar începând cu data de 1 iulie 2024, ceea ce reprezintă o creştere de 12,12% faţă de luna iunie 2024”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Majorarea salariului minim brut va fi aprobată în ședința de joi a Guvernului
În şedinţa Executivului va fi adoptat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea anexei la OUG nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS.
“Se propune majorarea bugetului total al schemei de ajutor de stat asociată programului cu suma de 2.499.875.096,61 lei, până la suma totală de 14.999.250.579,70 lei, respectiv majorarea plafonului total al garanţiilor de stat care pot fi emise în cadrul programului cu suma de 2.220.000.000 lei până la valoarea totală de 13.320.000.000 lei şi majorarea bugetului de grant cu suma de 279.875.096,62 lei până la valoarea totală de 1.679.250.579,70 lei.
Prin implementarea modificărilor propuse se va asigura accesul la măsurile de ajutor acordate în cadrul schemei de ajutor de stat pentru un număr estimativ de 2.300 beneficiari suplimentari, astfel că se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum total 13.800 de beneficiari”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Tot în şedinţa de joi ar urma să fie aprobat şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Marcel Ciolacu, mutarea cu care a căștigat bătălia pentru creșterea salariului minim!
Salariul minim se majorează de la 1 iulie cu 400 de lei, așa cum PSD a anunțat în urmă cu câteva luni. Decizia a fost luată în Consiliul Tripartit, împreună cu sindicatele și patronatele care au fost de acord și cu majorarea sumei neimpozitate din salariul minim de la 200 la 300 de lei. Asta în condițiile în care liderii PNL nu susțineau această majorare.
Marcel Ciolacu: “E o reducere a impozitării, nu este o modificare a Codului Fiscal”
Majorarea propusă de premierul Marcel Ciolacu și decisă alături de sindicate și patronate este de peste12% și reprezintă o creștere netă de 242 lei. Se menține și scutirea de impozite pentru 300 de lei din salariul minim.
”Rămâne ca ministrul de Finanțe să găsească o soluție pentru deducere pentru 300 de lei. Această scutire vine și la ceea ce au cerut sindicatele. E o reducere a impozitării, nu este o modificare a Codului Fiscal, ci o reducere a salariului minim. Cu alte cuvinte, omul câștigă cu 240 de lei mai mult, reprezintă o sumă”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu, la Realitatea TV.
O astfel de majorare contribuie la creșterea nivelului de trai al românilor, în special al celor cu salarii mici, și reprezintă un pas important spre implementarea salariului minim european. În acest moment salariul minim pe economie este doar 40% din salariul mediu net. O creștere cu 400 de lei ar însemna o echilibrare a decalajului dintre salariul minim și salariul mediu, astfel încât de la 1 ianuarie să se poată aplica salariul minim european.
”Noi avem o directivă acum, salariul minim european, pentru aceeași muncă, cu niște indicative, același salariu. Avem termen până în noiembrie”, a mai completat prim-ministrul Marcel Ciolacu la Realitatea TV.
Evoluția salariului minim
În ultimii 8 ani, salariul minim a crescut de aproape 3 ori. Dacă în 2016 salariul minim era de 1.250 de lei, din 2017, o dată cu instalarea Guvernului PSD, salariul minim a ajuns la 1.450 de lei și a crescut cu constant, ajungând la 3.300 de lei. Dacă ultima majorare a fost de 10%, acum Guvernul condus de Marcel Ciolacu majorează salariul minim cu 12%.
·1 ianuarie 2024 – Guvern Ciolacu – 3.300 lei/ 4.582 lei (construcții)
·1 ianuarie 2023 – Guvern PSD-PNL – 3.000 lei/4.000 lei (construcții)
·1 ianuarie 2022 – Guvern PSD-PNL – 2.550 lei
·1 ianuarie 2021 – Guvern PNL – 2300 lei/ 2350 (studii superioare) /3000 lei (constructii)
·1 ianuarie 2020 – Guvern PNL – 2230 lei / 2350 lei studii superioare
·1 ianuarie 2019 – Guvern PSD – 2080 lei / 2350 lei (studii superioare)/ 3000 lei ( constructii)
·1 ianuarie 2018 – Guvern PSD – 1.900 lei
·1 februarie 2017 – Guvern PSD – 1.450 lei
·1 mai 2016 – Guvern tehnocrat – 1.250 lei
PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.
CITIȚI ȘI: