Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, a declarat miercuri la Marcel Boloș, anunț crucial la demararea lucrărilor pentru metroul clujean: “Zi istorică pentru pentru România” că astăzi este o zi istorică pentru Cluj şi pentru România, el arătând că parte din marele plan pe care îl au pentru investiţii este si proiectul metroului. ”Să ne invitati la inaugurare, dar să îi aveți în vedere și pe cei ce au pus piatra de temelie”, a mai spus Boloş.
“O Românie modernă şi un nivel de trai pentru oameni cât mai bun”
Ministrul Finanţelor Publice a declarat la demararea lucrărilor la metroul din Cluj-Napoca că ”parte din marele plan pe care il au pentru investiţii este si proiectul metroului din Cluj Napoca”.
”Să ne invitați şi la inaugurare, cine ştie pe unde pe unde vom fi atunci, dar să îi aveti în vedere si pe cei ce au pus piatra de temelie la un asemenea proiect. Cu ministerul Transporturilor, cu domnul Grindeanu, nu am spus niciodată nu.
Întotdeauna, atât in calitate de fost ministru al Fondurilor Europene, dar şi acum în vremea domnului Ciolacu, pentruceea ce priveşte infrastructura de transport am găsit întotdeauna soluţii pentru că eu cred că acea creştere economică pe care România o are pe 2024 este soluţia corectă pentru a avea o Românie modernă şi un nivel de trai pentru oameni cât mai bun”, a spus ministrul.
”Franţa, Germania, Italia, Spania au modele de dezvoltare urbană şi le asigură creştere economică sănătoasă”
”Sunt convins că astăzi este o zi istorică pentru Cluj şi pentru România, pentru că trecem pe modeul de dezvoltare urbană europeană”, a completat Marcel Boloş, afirmând că ”celelalte state din Europa centrală au aceşti doi poli de dezvoltare urbana, iar astăzi Clujul pune piatra de temelie pentru ceea ce înseamnă o dezvoltare urbană competitivă la nivel european.
Ministrul Finanţelor a mai spus că, ”chiar dacă ne mai critică UE şi ne mai monitorizează cu deficitul bugetar, ţara noastră are pentru 2024, cel mai mare nivel al investiţiilor si crede că acesta este un deziderat pe care trebuie să-l ducă la bun sfârşti.
”Sunt obişnuit de pe vremea când am fost ministru la Fonduri Europene să spun: bună implementare, domnule primar. Succes!”, a spus Boloş în final.
CITIȚI ȘI:
Marcel Boloș și Marcel Ciolacu, duel pentru “pistoalele ANAF”