Mama Elenei Lasconi, Lenuța, a vorbit la TV despre atacurile îndreptate împotriva fiicei ei, în timpul campaniei electorale și, în mod special, despre cele legate de presupusul consum exagerat de alcool. „Când jigniți un copil, să știți că prima dată jigniți părinții”, a spus mama candidatei la prezidențiale.
Mama Elenei Lasconi, în apărarea fiicei sale
Lenuța Lasconi a acceptat să apară la TV, deși este o persoană discretă, pentru a-i lua apărarea fiicei sale, Elena Lasconi, aflată din nou în campanie electorală pentru președinția României. Mama Elenei Lasconi a vorbit despre acuzațiile lansate la adresa fiicei sale, legate de consumul de alcool.
„Cea mai mare minciună care s-a spus despre fata mea și despre nepoata mea a fost ceva oribil, n-am cuvinte să vă spun cât mult am suferit. Tot timpul se leagă de cruciulița ei de la gât, de ce?”, a spus Lenuța Lasconi, la Antena 3 CNN.
Ea a mai vorbit și despre alte acuzații. „Au făcut-o și bețivă, o văzut-o cineva băută? A lucrat la Pro Tv 25 de ani, dacă ar fi fost bețivă nu s-ar fi auzit până acum”, a mai spus mama Elenei lasconi.
Elena Lasconi a intervenit ironic: „Îți dai seama mamă, dacă bețivă am făcut atâtea lucruri, cum o să fac trează?”.
Citește și: Elena Lasconi, atac subtil la Crin Antonescu: ”Numai cine nu munceşte nu greşeşte”
Mama Elenei Lasconi, despre homosexuali
Lenuța Lasconi a fost întrebată și de informațiile care au circulat în spațiul public potrivit cărora Elena Lasconi „ne va face copiii homosexuali”.
„Atacul a fost infect. Am gândit că fata mea nu este în stare de așa ceva. Eu știu ce copii am făcut, ce am crescut”, a spus Lenuța Lasconi, care a fost întreruptă de fiica ei, tot ironică: „În toate școlile din Cîmpulung asta se predă… Sunt minciuni, sunt exagerări”.
Întrebată care ar fi atuu-rile Elenei Lasconi în fața celorlalți candidați, Lenuța Lasconi a spus: „Fata mea este un om curat, fata mea este cinstită, are o empatie foarte mare față de oameni, își iubește țara și este foarte sinceră și harnică”.
”Nu doresc la nimeni să treacă prin ce am trecut noi, adică şi eu şi soţul meu. Dar eu am încredere în Dumnezeu şi Dumnezeu e mereu cu ea, fiindcă noi ne rugăm pentru ea. Şi vreau să vă spun căci copilul meu, Florin, din Australia nu poate să intre în direct fiindcă fusul orar este deosebit, el este înainte cu 6 ore.
Mi-a spus să transmit că el cu familia lui, cu Lidia, soţia lui, şi cu cei 7 copii, sunt alături de ea, o susţin, o iubesc şi îi doresc mult succes şi sănătate”, a mai declarat Lenuţa Lasconi.
“Tata este la Terapie Intensivă”
În timpul intervenţiei mamei sale, Elena Lasoni a pus mâna peste mâinile mamei de pe ecran şi a spus că i-ar pupa mâinile, mai ales că trece prin momente grele.
”I-aş fi pupat mâinile, dacă era aici pentru că tata este la Terapie Intensivă, în aceste momente. Mama a trecut prin nişte momente foarte grele, nu doar cu mine. Campania prezidenţială a mea a fost nimic (…) Eşti generalul familiei, te iubesc pentru ce faci, pentru sacrificiile tale, pentru ce faci pentru tata. Ai încredere în mine!
Mama are un holder pus, are probleme cu inima. În toată perioada cu campania a avut o grămadă de mesaje de ură. Vă rog frumos, dacă aveţi ceva, aruncaţi-le pe mine şi lăsaţi-o pe mama, vă rog”, a declarat Elena Lasoni.
Mama Elenei Lasconi a votat cu PSD
Acum câteva luni, Elena Lasconi a declarat că mama ei, ”pe care o iubește atât de mult”, a votat cu PSD. Nu doar mama candidatei susținute de USR la Cotroceni e simpatizant al social-democraților ci și tatăl.
Lenuța Lasconi (71 de ani) locuiește la Hațeg, alături de tatăl Elenei, Valer (74 de ani), și este pensionară. În tinerețe, ea a lucrat timp de 20 de ani ca barman la un local din localitate, motiv pentru care era mai mult plecată. Din acest motiv, Elena Lasconi și-a petrecut mai mult timp cu tatăl ei, de care a fost mult mai legată.
În urmă cu 11 ani, Elena Lasconi a dezvăluit pe blogul ei personal că a avut o relație ”tensionată” cu mama ei, despre care ajunsese să creadă că nu o iubește.
”Între mine şi mama e o diferență de vârsta de 20 de ani. Exact la fel ca între mine şi fiica mea Oana. Iar similitudinile nu se opresc aici. Mă întreb acum, cât de bine o cunosc eu pe mama? Pe mama Nuţi, cea despre care credeam că nu îmi este prietenă, că nu mă iubeşte. Îmi este atât de clar că unul dintre cele mai nocive raţionamente pe care le facem în viaţă este să punem etichete oamenilor. Şi eu am făcut asta. Chiar cu mama. Eram copil. Înțelegeam doar aparenţele.
Unde era mama atunci când stăteam ore în şir la poveşti cu tata? La muncă! Unde era atunci când îmi făcea el cele mai bune grătare? La muncă! Unde era atunci când luam premiul întâi şi doamna învățătoare îmi dădea diplomă şi coroniţă? La muncă! Dar atunci când sufeream prima dată din dragoste şi tata mă mângâia pe creştet? La muncă!”, scria Elena Lasconi pe blogul ei, în anul 2013.