În România de azi, politica tradițională trăiește într-o lume paralelă. Partidele, institutele de sondare și presa „de sistem” își beau cafeaua în același cerc strâmt al autosuficienței și se felicită reciproc pentru „profesionalismul” cu care ignoră realitatea. Aceeași aroganță care a orbit clasa politică în decembrie, când Călin Georgescu a prins din mers un val popular neașteptat, se repetă acum, dar sub o altă formă, cu un alt nume, Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online drept Makaveli.
Din aprilie, Makaveli și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Capitalei. Aparent un gest izolat, un „exercițiu de vanitate” pentru mainstream. Dar în realitate, fenomenul a crescut organic, dinspre oameni, nu dinspre partide. Pe TikTok, YouTube, Facebook, X, Instagram, acolo unde trăiește România reală și conectată, numele său a devenit rapid o opțiune majoritară în sondajele spontane, peste 60–70% din voturi în zeci de mii de reacții, comentarii și distribuiri. Nu pentru că ar avea mașinărie de partid sau campanii de PR, ci pentru că vorbește cu un firesc pe care nimeni din sistem nu-l mai are.
Makaveli nu e produsul unei structuri de putere. Nu are în spate think-tankuri, servicii, bani publici sau televiziuni obediente. Are, însă, ceva infinit mai periculos pentru un sistem anchilozat, autenticitate. Într-o lume a discursurilor sterile, el spune lucrurilor pe nume. Poate greșește, poate exagerează uneori, dar este viu, spontan, și atinge o coardă profundă în oameni, aceea că s-au săturat să fie mințiți frumos.
Elite politice și media continuă să ignore acest semnal. Sondajele „oficiale” nu-l menționează. Partidele mainstream îl tratează cu dispreț. Și totuși, în spatele ecranelor, o Românie întreagă începe să se adune în jurul unei figuri care exprimă exact ce simte ea, frustrarea, neîncrederea, dar și speranța că altcineva, din afara sistemului, poate schimba ceva.
Aceasta este a doua orbire a elitelor. Prima s-a produs când nimeni nu l-a luat în serios pe Călin Georgescu, iar rezultatele de la urne au arătat că valul popular nu mai trece prin filtrele vechii prese. Acum, aceeași greșeală se repetă. Partidele continuă să trăiască din sondaje trucate, din alianțe sterile și din frica de a recunoaște că lumea s-a schimbat. România reală nu mai este la televizor. România reală trăiește în fluxul social media, unde se formează opinia publică autentică, directă, brută, nefiltrată.
Makaveli nu este doar un nume. Este un simptom. Simptomul unei societăți care nu mai are răbdare cu vechile figuri. Care nu mai acceptă să fie condusă de oameni rupți de realitate. Care vrea să audă limba adevărului, nu fraze de partid.
Iar în acest moment, când aroganța instituțiilor e la apogeu, tocmai un outsider poate deveni catalizatorul unei schimbări de generație. Și, paradoxal, această schimbare nu vine prin partide, ci prin oameni, prin voce, prin comunități digitale, prin reacția instinctivă a unei țări care s-a săturat de dublul limbaj.
Poate Makaveli nu va câștiga alegerile sau poate da. Dar fenomenul Makaveli este deja o lecție politică. O lecție pentru toți cei care încă mai cred că pot conduce România de la televizor, din birouri izolate sau din studiouri plătite din bani publici.
Și dacă aceste elite nu vor învăța nimic, atunci istoria îi va învăța cu forța, când poporul se trezește, niciun algoritm, niciun sondaj și niciun serviciu nu-l mai poate opri.
Ninel PEIA
Senator al Românei
Chestor al Senatului
