Simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII), organizată de Ministerul Educației și Cercetării în anul școlar 2024-2025, va începe luni, 17 martie, cu proba la Limba și literatura română.
La această simulare, care se va desfășura în peste 3.500 de unități de învățământ/centre de examen, sunt așteptați să participe peste 173.000 de elevi de clasa a VIII-a. Pentru proba de limbă maternă sunt înscriși circa 10.000 de elevi.
Calendarul complet este disponibil mai jos, iar mai multe detalii despre probe găsiți la acest link.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor specifice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.
Subiectele și baremele se publică în fiecare zi, după încheierea fiecărei probe, la ora 15:00, pe pagina web dedicată.
Câteva informații utile transmise de Ministerul Educației:
-probele încep la ora 9:00;
-accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30;
-timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
-lucrările vor fi evaluate folosindu-se platforma de evaluare digitalizată. Pentru acest subpunct, Ministerul Educației transmite următoarele: „Evaluarea lucrărilor redactate de elevii participanți se va realiza digitalizat prin intermediul platformei de evaluare digitalizată. Pentru a răspunde diverselor întrebări privind acest proces (introdus, începând cu anul 2024, pentru toate examenele organizate de MEC), punem la dispoziție acest ghid informativ (FAQ)”
Important:
-rezultatele obținute la simulare se comunică individual, nu prin afișare. Ele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, pentru adoptarea unor măsuri care au scopul de a îmbunătăți performanțele școlare, în perspectiva examenelor din vara acestui an.
-rezultatele obținute la simulare nu se trec în catalog. În situația în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.
Conform Ministerului Educației și Cercetării, mai multe informații de interes se pot găsi aici.