Până duminică după-amiază, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a raportat 56 de sesizări privind posibile incidente legate de procesul de vot. Dintre acestea, 12 sunt în prezent în curs de verificare, iar 7 au fost înaintate pentru soluționare către Biroul Electoral Central (BEC) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
MAI: 56 de sesizări privind posibile incidente la vot; 12 în verificare, 7 transmise spre BEC și AEP
„De la începerea procesului de vot în secţiile de votare din ţară, nu au fost înregistrate incidente deosebite din punct de vedere al atribuţiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Au fost înregistrate 56 de sesizări de posibile incidente în legătură cu procesul de vot: 12 sunt în curs de verificare, iar şapte au fost transmise spre soluţionare Biroului Electoral Central şi Autorităţii Electorale Permanente”, a informat, duminică după-amiază, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Sesizări București
Ea a oferit mai multe exemple de sesizări, menționând că, în București, autoritățile desfășoară cercetări după apariția în spațiul public a unor informații conform cărora, în Sectorul 1, ar fi fost descoperite buletine de vot deja ștampilate în favoarea unui candidat la alegerile prezidențiale.
De asemenea, tot în București, patru persoane au fost sancționate contravențional pentru că, la ieșirea din secția de vot, au făcut propagandă electorală pentru un candidat și au provocat tulburarea ordinii și liniștii publice.
„O femeie s-a prezentat la o secţie de vot, din Bucureşti pentru a-şi exercita dreptul la vot, însă i s-a comunicat că nu poate vota pentru că nu este arondată secţiei în cauză. Ulterior, femeia a revenit cu o altă carte de identitate, susţinând că este arondată secţiei respective, dar în urma scanării documentului s-a stabilit ca acesta este nul. Cercetările sunt efectuate pentru tentativă de fraudă la vot”, a spus Dajbog.
Verificări în Maramureș, Botoșani și Iași pentru propagandă electorală și nereguli în secțiile de votare
Poliţiştii din Maramureş au fost sesizaţi printr-un apel la 112 de un bărbat care a reclamat că preşedintele unei secţii de votare ar fi refuzat accesul unui observator. În urma verificărilor, s-a stabilit că accesul nu a fost interzis, ci doar i s-a comunicat observatorului că numărul reprezentanţilor din aceeaşi formaţiune politică este limitat.
În judeţul Botoşani, a fost semnalată o situaţie în care un bărbat ar fi publicat pe reţelele de socializare un mesaj prin care îndemna alegătorii ca, în cazul în care primesc din greşeală un buletin de vot deja ştampilat, să solicite un altul „pentru a fi mai multe”. Postarea era însoţită de o imagine cu un buletin de vot deja marcat în dreptul unui candidat. În acest caz, autorităţile efectuează verificări.
La Iaşi, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională pentru propagandă electorală, după ce au identificat pe faţada unui imobil afişe de mari dimensiuni cu imaginea unui candidat, în ziua votului.
De interes și: Turul I vs. Turul II în alegerile prezidențiale din România: Ce contează cu adevărat și cum se pot răsturna rezultatele

Sesizări Constanța
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați de o femeie internată într-o unitate medicală, care a reclamat că nu i s-ar fi permis să voteze prin intermediul urnei mobile. În urma verificărilor, s-a stabilit că aceasta nu depusese o solicitare pentru urna mobilă în termenul legal.
De asemenea, în Constanța, autoritățile au fost anunțate că un alegător a rupt buletinul de vot după ce a aplicat ștampila în mod greșit. În acest caz, buletinul a fost anulat de președintele secției de votare, iar alegătorului i s-a eliberat un nou buletin pentru a-și exercita dreptul de vot.
„Aceasta nu este singura situaţie în care cetăţenii rup buletinul de vot, sens în care atrag atenţia că legea interzice distrugerea unui înscris oficial, putându-se face dosar penal pentru infracţiunea de distrugere”, a precizat Dajbog.
Incidente investigate și sancțiuni aplicate în mai multe județe
Comercializarea de alcool lângă secțiile de vot
În Cluj-Napoca și Ploiești, autoritățile au aplicat sancțiuni contravenționale unor operatori economici care au vândut băuturi alcoolice în apropierea secțiilor de votare, încălcând prevederile legale în vigoare pentru ziua alegerilor.
Sesizări neconfirmate în Timișoara, Craiova și Galați
La Timișoara, un bărbat a reclamat, prin apel la 112, că un angajat al Ministerului Afacerilor Interne, care asigura paza unei secții de votare, i-ar fi reținut cartea de identitate. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că sesizarea nu se confirmă.
În municipiul Craiova, o femeie a sesizat că dintr-un autoturism aparținând unei formațiuni politice ar fi fost distribuite produse alimentare și apă trecătorilor, existând suspiciunea influențării alegătorilor. Nici în acest caz nu s-au confirmat cele semnalate.
De asemenea, în localitatea Oancea, județul Galați, președintele unei secții de votare a anunțat poliția că un observator electoral ar interveni nejustificat în procesul de vot. Și în această situație, sesizarea s-a dovedit a fi nefondată.
„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unei postări pe o reţea de socializare, prin care era sesizată o posibilă situaţie de turism electoral, în municipiul Focşani, poliţiştii au efectuat verificări şi au stabilit că vehiculul transporta 30 de copii din judeţul Ilfov, în vederea participării la o competiţie sportivă, organizată pe un stadion din municipiul Focşani. De asemenea poliţiştii din Constanţa, ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, cu privire la mai multe persoane din Republica Moldova care ar fi votat în municipiul Constanţa, au constatat că la un hotel din staţiunea Mamaia sunt cazaţi mai mulţi minori, însoţiţi de adulţi, care participă la concursuri sportive şcolare organizate de o instituţie de învăţământ din municipiul Bucureşti. Tot din verificările efectuate a rezultat că unii dintre adulţi, care sunt şi cetăţeni români, şi-au exercitat dreptul de vot la una dintre secţiile de votare din staţiune”, a transmis Dajbog.
IPJ Giurgiu a fost sesizat de un ONG cu privire la faptul ca persoane necunoscute au adunat acte de identitate de la locuitorii unei comune, cu scopul de a vota cu documentele acestora. În cauză se efectuează verificări.
„Pentru orele următoare, efectivele MAI vor continua misiunile de menţinere a siguranţei publice la nivelul întregii ţări, cu precădere în zona secţiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme. O atenţie deosebită va fi acordată soluţionării cu celeritate a sesizărilor care au legătură cu alegerile”, a conchis reprezentantul MAI.
De interes și: Klaus Iohannis, după ce a votat: Am avut și noroc și am și muncit în România în ultimii ani și lucrurile au mers bine
