Madonna va sărbători sfârşitul turneului său pe 4 mai, printr-un eveniment care se anunță a fi „cel mai mare concert de până acum, de neuitat, pe una dintre cele mai frumoase scene din lume”, anunță organizatorii. De neuitat dar, mai ales, gratuit!
Concertul Madonnei, de pe celebra plajă Copacabana din Rio de Janeiro va fi singurul spectacol gratuit din cadrul turneului „Celebration”.
Evenimentul va avea o logistică similară cu cea a tradiţionalului spectacol de artificii din noaptea de Revelion de pe plaja Copacabana, la care participă cel puţin un milion de persoane, otrivit unui comunicat publicat pe site-ul artistei americane.

Madonna – 40 de ani de carieră
În 2006, un concert al celor de la The Rolling Stones pe plaja Copacabana a atras circa 1,2 – 1,5 milioane de persoane, potrivit Agerpres. Turneului „Celebration” marchează cei 40 de ani de carieră ai Madonnei.
Recent, Madonna a făcut o gafă considerată „cumplită” de presa americană. La concertul din Los Angeles, din cadrul turneului său, artista a început să discute cu publicul, moment în care cineva i-a atras atenția. Ce a urmat după a dezamăgit spectatorii.
Fanii se simțeau foarte bine la concertul Madonnei, s-au ridicat în picioare, cântau și făceau atmosferă. Acesta a fost momentul în care artista a văzut că unul dintre fani stătea jos, ceea ce a deranjat-o și i-a cerut să se ridice în picioare pentru a se distra mai bine. „De ce stai jos? Ce faci stând acolo?” a spus Madonna de pe scenă.
După câteva clipe, artista și-a dat seama de gafa făcută și și-a cerut scuze. Aceasta deoarece bărbatul nu se putea ridica pentru că era imobilizat în scaun cu rotile, potrivit The Mirror.

Chiar dacă și-a cerut scuze, fanii au fost dezamăgiți de cântăreață și au lăsat reacții controversate la adresa ei. Dar, ei nu au primit niciun răspuns din partea reprezentanților artistei.
În altă ordine de idei, Madonna și-a surprins fanii la acest concert din LA: la un moment dat a cântat alături de Kylie Minogue.
Madonna are programate mai multe concerte
Acompaniate de mii de spectatori, cele două artiste au interpretat o cunoscută piesă a Gloriei Gaynor.
Madonna se află în plin turneu. Cânăreața de 65 de ani are programate mai multe concerte. Artista pop, câştigătoare a şapte premii Grammy, se află în prezent în turneu în America de Nord. Următoarele date din aprilie includ trei concerte în Miami şi cinci concerte la Palacio de los Deportes din Mexico City, singura oprire din America Latină înainte de Rio.
Madonna este una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică pop. Ea a trecut printr-o serie de probleme grave de sănătate, anul trecut, înainte de turneul mondial: a fost depistată cu o infecție bacteriană gravă și a ajuns la spital, la terapie intensivă.

Citiți și:
Madonna a făcut o greșeală cumplită. Detalii de la concert