Mădălin Voicu a fost eliberat din funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii, după scandalul “Proorocul Ilie”, de la TNB. Natalia Intotero, ministrul Culturii, a anunțat ieri că Demeter Andras Istvan este repus în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii, iar Mădălin Voicu a trecut pe o poziție de subsecretar de stat.
Mădălin Voicu, retrogradat după scandalul “Proorocul Ilie”, de la TNB
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, spune că „domeniul cultural trebuie să unească, nu să dezbine”, în urma scandalului „Proorocul Ilie” de la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB).
Declarația ministrului Culturii, Natalia Intotero, vine după numeroase sesizări publice pe rețelele sociale, critici din partea unor spectatori și un punct de vedere exprimat de Patriarhia Română.
„Am avut o discuţie ieri cu domnul director de la Teatrul Naţional. I-am solicitat să iasă public, ceea ce s-a şi întâmplat printr-un comunicat de presă, să explice, dânsul, alături de echipa sa de colegi, de conducere, au prezentat explicaţiile într-un comunicat de presă. Eu cred că domeniul cultural trebuie să unească, nu să dezbine, mai ales în aceste vremuri de încercare pentru români.
Sunt vremuri în care cetăţenii au opinii diferite, de aceea cred că, în următoarea perioadă, colegii care au atribuţii în domeniu trebuie să fie mai implicaţi. În cursul după-amiezii de ieri, au apărut în Monitorul Oficial modificări în cadrul structurii guvernamentale. La Ministerul Culturii a fost schimbat un secretar de stat, avem un nou coleg secretar de stat de astăzi, care va prelua aceste atribuţii de la domnul Voicu, respectiv domnul Demeter Andras, iar domnul Mădălin Voicu va trece pe o poziţie de subsecretar de stat.
Am avut de dimineaţă discuţii cu domnul Demeter Andras, n-am putut să îi dau atribuţiile încă în scris, pentru că ieri seară s-a publicat această decizie, luni va prelua atribuţiile şi se va implica în soluţionarea nefericitului incident de la Teatrul Naţional”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu, Natalia Intotero.
Citeste si: „Blasfemie și mizerie”, pe scena TNB. Reacția Patriarhiei după piesa „Proorocul Ilie”, interzisă minorilor
Demeter Andras Istvan (UDMR), repus în funcție la Ministerul Culturii
Demeter Andras Istvan a mai fost secretar de stat în Ministerul Culturii, numit în anul 2021 de premierul Florin Cîțu la propunerea de UDMR, deși a avut sentință definitivă încă din noiembrie 2017 pentru încălcarea legii conflictului de interese. El a avut interdicția de a ocupa trei ani o funcție publică, în urma deciziei Curții Supreme, interdicție ce a expirat în noiembrie 2020.
Demeter Andras Istvan a fost protagonistul unei controverse majore: el a continuat să ocupe pozițiile de membru în Consiliu de Administrație al Radioului Public, dar și coordonator cu atribuții de director al Casei de Producție a TVR, în ciuda condamnării primite de la Înalta Curte.
Agenția Națională de Integritate a cerut în decembrie 2017 printr-o adresă adresată președinților celor două camere ale Parlamentului să demareze procedurile de destituire din funcție, având în vedere că sancțiunea legală era interdicția timp de a mai ocupa o funcție publică timp de trei ani. Cu toate acestea, el a rămas în funcții până în 2021.
Demeter Andras Istvan a atacat decizia Înaltei Curți prin calea extraordinară de atac a revizuirii, însă în noiembrie 2018 Înalta Curte a respins cererea de revizuire.
Întrebat de ce nu respectă o decizie definitivă pronunțată de Înalta Curte și de ce nu demisionează din funcții, Andras Istvan Demeter a răspuns: ”Nu iau în calcul pentru că în continuare susțin că nu este și nu a fost un proces corect. Parlamentul face, parlamentul desface. În momentul în care Parlamentul va avea conjunctura, timpul necesar de a se apleca asupra acestor probleme mă voi conforma decizie Parlamentului. Ca și convingere personală, nu vreau să recurg la acest gest individual pentru că nu recunosc corectitudinea tratamentului în cadrul procesului.”

Demeter Andras Istvan, probleme de integritate
Agenția Națională de Integritate l-a acuzat pe Demeter Andras Istvan că, în septembrie 2011, pe vremea când ocupa funcția de director general al Radioului Public, a semnat un ordin prin care s-a numit singur în funcția de coordonator într-un proiect POSDRU cu fonduri europene, obținând în urma activităților desfășurate un venit brut în valoare de 190.000 de lei.
Potrivit ANI, Demeter a emis un act administrativ în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, încălcând astfel legea conflictului de interese. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Demeter Andras Istvan definitiv prin decizia 3456 din data de 8 noiembrie 2017, potrivit g4media.ro.
Demeter Andras Istvan are un copil cu Maia Morgenstern
Eva Lea Cabiria Morgenstern are 25 de ani și este fiica mijlocie a celebrei actrițe, din relația cu András István Demeter. Tânăra a urmat drumul părinților săi, iar în anul 2021 a absolvit Facultatea de Teatru din Cluj Napoca cu media 10.
În cadrul unui interviu acordat în urmă cu ceva timp, fiica Maiei Morgenstern a dezvăluit cu sinceritate că numele pe care îl poartă i-a oferit multe avantaje, a ajutat-o să cunoască oameni și să deschidă mai ușor uși, însă lucrurile nu au fost întotdeauna roz pentru ea, simțindu-se de multe presată.
„Contează pentru mine pentru că mi-a oferit șansa de a cunoaște mulți oameni, mi-a oferit căldură, m-am simțit observată, m-am simțit ascultată, m-am simțit privită și sigur că toate lucrurile astea vin și cu o grămadă de presiune la pachet. A fost deosebit de important felul în care m-am dezvoltat, nu stric din punct de vedere pozitiv, dar este o foarte importantă parte din ceea ce sunt”, a spus fiica Maiei Morgenstern la Radio România.
Excentrică și rebelă, Cabiria Morgenstern mărturisea cu sinceritate că nu se înțelege pe orice temă cu mama sa, fiindcă amândouă au stiluri și abordări total diferite.
„Sunt o fiică rebelă! Când se enervează Maia Morgenstern mă sperii, ca orice copil al părintelui său! Mă sperii, dar în același timp încerc să o ascult, să o înțeleg, fac eforturi active de a comunica bine cu ea, de a-i fi alături, de a-i fi confidentă, de a fi prezentă și cu mintea, și cu sufletul acolo.
Simt că mama are nevoie de cineva care să fie acolo, tot timpul indiferent de orice!
Suntem două pietre tari, ne cam batem cap în cap și este posibil să fi fost așa de când eram mică, doar să nu-mi amintesc eu foarte bine lucrurile. E așa o chestie stoică între noi, adică ne certăm – și chiar ne certăm! – și avem stiluri similare de abordare a unei situații… Dar nu mă plâng. Neapărat! Însă la final plângem. Nu e o ceartă cu țipat, e mai degrabă o discuție în contradictoriu, cu argumente pro și contra, pe ton ferm și uneori ridicat, dar până la urmă se ajunge undeva și abia apoi e consumul emoțional. Iar împăcarea vine cu lacrimi!”, a mai spus tânăra pentru sursa amintită anterior.