Luna Io a lui Jupiter, cunoscută pentru activitatea sa vulcanică extremă, este considerată cel mai activ corp vulcanic din Sistemul Solar, având aproximativ 400 de vulcani și fluxuri de lavă ce se întind pe întreaga sa suprafață.
Luna Io a lui Jupiter nu este alimentată de un ocean ascuns de magmă
Până acum, cercetătorii credeau că această activitate vulcanică ar fi alimentată de un ocean global de magmă aflat sub suprafața lunii, însă un nou studiu sugerează că acest haos geologic este, de fapt, alimentat de o rețea de camere de magmă localizate, într-un mantou solid, notează sciencealert.com.
Studiul a fost realizat de un grup internațional de cercetători, care au folosit datele obținute de nava Juno a NASA, măsurători gravitaționale și observații anterioare despre deformările tidale ale lunii Io.
Potrivit cercetătorilor, nu există dovezi suficiente pentru a susține ideea unui ocean global de magmă care să fie aproape de suprafața lunii, deoarece semnătura gravitațională care ar trebui să existe în acest caz nu a fost detectată.
Pentru a înțelege mai bine activitatea vulcanică de pe Io, oamenii de știință au analizat modul în care mișcările orbitei eliptice a lunii generează deformări și căldură internă. Aceste deformări, cunoscute ca flexiune tidală, produc o cantitate imensă de energie, care topește părți ale interiorului lunii și provoacă activitatea vulcanică.
Dacă ar exista un ocean global de magmă, semnătura acestor deformări ar fi mult mai mare decât ceea ce s-a observat în prezent.
Suprafața lunii Io este acoperită de urme colorate de activitate vulcanică, iar erupțiile și fluxurile de lavă pot atinge dimensiuni impresionante. Această lună este o lume geologică în continuă schimbare, cu o atmosferă extrem de dinamică.
Cercetările recente nu doar că ne oferă o înțelegere mai profundă a Io, dar și ajută la înțelegerea modului în care flexiunea tidală afectează interiorul planetelor și al lunilor, ceea ce ar putea fi aplicat și altor obiecte cerești, cum ar fi Enceladus și Europa, și chiar exoplanetele sau super-pământurile.
În concluzie, acest studiu oferă o revizuire semnificativă a teoriilor anterioare despre Io și provoacă necesitatea de a regândi cum funcționează și evoluează lunile și planetele în cadrul sistemelor stelare, sugerând că activitatea geologică nu este neapărat alimentată de oceane de magmă, așa cum se credea inițial.
CITEȘTE ȘI – Cel mai mare crater de pe Lună este mult mai mare decât am realizat vreodată
