Armata israeliană a efectuat noaptea trecută un nou raid în Fâșia Gaza, pentru a doua zi consecutiv. Tancuri și trupe de infanterie au distrus, printre altele, centre de comandă ale Hamas și rampe de lansare pentru rachetele antitanc, având sprijinul avioanelor și focurilor de artilerie.
Liderii europeni cer Israelului și Hamas să facă pauze umanitare pentru a permite ca ajutoarele să ajungă la civili.
„Bombele-burete”, noua armă secretă a Israelului pentru blocarea tunelurilor Hamas
Israelul va folosi în lupta sa împotriva reţelei de tuneluri săpate de Hamas sub Fâşia Gaza o nouă armă, aşa-numitele „bombe-burete”, un dispozitiv chimic al armatei care produce o explozie de spumă ce poate bloca breşele şi intrările în tuneluri, scrie The Telegraph.
Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au testat bombele care nu conţin explozibili, dar sunt folosite pentru a bloca ieşirile sau intrările în tuneluri pe unde pot scăpa militanţii. Ele creează o explozie bruscă de spumă, care se extinde rapid şi apoi se întăreşte, arată The Telegraph.
Armata nu a comentat în legătură cu informaţiile despre aceste arme, dar soldaţii săi au fost văzuţi desfăşurând aceste dispozitive în timpul unor exerciţii îin 2021.
„Bomba-burete” – din punct de vedere tehnic, o emulsie lichidă – este periculoasă când se lucrează cu ea, iar unii soldaţi israelieni şi-au pierdut vederea din cauza manipulării greşite a amestecului.
În text este menționat și un așa-numit „Efort pentru Ziua Păcii”, o inițiativă cerută de premierul spaniol Pedro Sánchez
“Se vede deteriorarea gravă a situației umanitare și importanța unor măsuri care să garanteze accesul la echipamente și ajutor umanitar: alimente, apă, electricitate, medicamente. Trebuie să fim foarte activi. Sunt necesare coridoare umanitare, pauze umanitare, pentru a permite livrarea ajutorului umanitar”, a precizat Charles Michel, președintele Consiliului European.
“Israelul este o democrație atacată de Hamas, o organizație teroristă”
“Israelul are dreptul la autoapărare cu respectarea dreptului internațional și a dreptului internațional umanitar”, a mărturisit Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
Armata americană a lovit două unităţi ale Gardienilor revoluţiei iraniene în Siria
Statele Unite au lansat joi lovituri împotriva a două unităţi folosite de Gardienii revoluţiei iranieni şi “grupuri afiliate” în estul Siriei, a anunţat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.
“Aceste lovituri de legitimă autoapărare şi de precizie sunt o ripostă la o serie de atacuri în curs de desfăşurare şi în cea mai mare parte eşuate împotriva personalului american din Irak şi Siria de către miliţii susţinute de Iran”, din 17 octombrie, a declarat responsabilul american, potrivit unui comunicat.
Forţele americane au fost atacate de mai multe ori cu drone de când a început conflictul din Gaza între Israel şi teroriştii islamişti Hamas.
Mai mult, Statele Unite consideră că Iranul este răspunzător de creşterea numărului de astfel de lovituri în Irak şi Siria, din partea unor grupuri de militanţi, notează Reuters, citată de Agerpres.
Pentagonul a anunţat cele două operaţiuni, după ce preşedintele Joe Biden a adresat un mesaj liderului suprem iranian, Ayatollahul Ali Khamenei, prin care îl avertizează împotriva oricărui atac asupra trupelor americane care ameninţă să extindă războiul în curs dintre Israel şi Hamas.
“A fost trimis un mesaj direct. Nu voi merge mai departe”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby
Preşedintele american Joe Biden a ordonat aceste atacuri “pentru a clarifica faptul că Statele Unite nu vor tolera astfel de atacuri şi se vor apăra, precum şi personalul şi interesele acestora”, a avertizat Austin.
Washingtonul are aproximativ 900 de soldaţi în Siria şi aproape 2.500 în Irak care luptă împotriva organizaţiei Stat Islamic şi lansează frecvent atacuri împotriva jihadiştilor.
OPERATIONAL UPDATE: The IDF conducted strikes on Hamas terrorist targets over the last 24 hours.
IDF ground troops, fighter jets and UAVs struck:
🔴 Anti-tank missile launch sites
🔴 Command & control centers
🔴 Hamas terrorist operativesThe troops exited the area and no… pic.twitter.com/yNdiY6XTby
— Israel Defense Forces (@IDF) October 27, 2023
CITEȘTE ȘI:
MAE: Un român cu dublă cetățenie, printre ostaticii Hamas din Fâșia Gaza