Liviu Ciobotariu, antrenorul în vârstă de 53 de ani al echipei FC Botoșani, a fost demis în mod surprinzător după o ședință de urgență în cantonamentul echipei din Turcia.
Liviu Ciobotariu, reacție după despărțirea de Botoșani
Decizia a fost luată de patronul clubului, Valeriu Iftime, care l-a înlocuit pe Liviu Ciobotariu cu Leo Grozavu. Fostul tehnician al echipei nu înțelege de ce s-a schimbat atât de rapid opinia lui Iftime și de ce preparatorul fizic a fost cel pe care s-a pus accentul în schimbarea antrenorului.
Ciobotariu a confirmat despărțirea și a explicat că lucrurile nu mai erau pe aceeași lungime de undă cu patronul clubului, iar decizia a venit într-un moment în care ambele părți au realizat că era imposibil să continue colaborarea.
Deși respectă decizia și îl apreciază pe Iftime, fostul antrenor a subliniat că relația dintre ei nu mai putea funcționa, iar decizia a fost inevitabilă.
“Așa este. Am avut o discuție cu domnul Valeriu Iftime și în urma acesteia am decis să ne despărțim amiabil. Lucrurile nu mai erau pe aceeași lungime de undă și era clar să trebuia să luăm o decizie. Eu îl respect, am avut o relație foarte bună cu dânsul, îl apreciez, dar nu mai puteam să continuăm”, a declarat el, potrivit gsp.ro.
După ce a anunțat despărțirea de Ciobotariu, patronul clubului a reacționat.
“Am avut discuții cu echipa mea și puțin cu Liviu, toată lumea îmi spune că echipa e nepregătită fizic și de aici plecăm.
Așa pare, așa spun toți. Când te doare capul, toți au câte o soluție. Sunt mai multe chestiuni. Una peste alta ne-am înțeles cu Liviu, e remarcabil ca om. Am vorbit cu Leo Grozavu, azi vine aici cu Chiribici (n.r. – Ovidiu Chiribici, preparator fizic)”, a spus Iftime, pentru iAMsport.ro.
CITEȘTE ȘI – Liviu Ciobotariu, dat afară de la Botoșani. Iftime a explicat de ce a făcut alegerea