164 de obiecte ale faimosului solist Prince, printre care și celebra cămaşă albă cu volane – adjudecată în schimbul a peste 33.000 de dolari, un pandantiv cu cruce şi o chitară vândută cu zeci de mii de dolari. Cam acesta este „scorul” unei licitații unicat care s-a desfășurat recent.
Diverse bijuterii şi obiecte care i-au aparţinut megastarului muzicii şi modei Prince (și care întrte timp trecuseră în posesia unui om de afaceri francez), care a murit în 2016, au fost vândute la licitaţie pentru suma de 675.000 de dolari, după cum a anunţat RR Auction.
Licitaţia s-a desfăşurat online în perioada 25 octombrie – 16 noiembrie, iar rezultatul total, de 675.000 de dolari, a fost anunţat luni de o casă de licitaţii modestă din Boston, RR Auction, care a mai vândut obiecte care i-au aparţinut lui Prince, în 2018.
Ce nu știați despre faimoasa cămașă cu volane
Valoarea estimată a lotului din cadrul acestei licitaţii, intitulată “Fashion of Prince Auction”, a fost de 300.000 – 400.000 de dolari, a declarat săptămâna trecută vicepreşedintele companiei, Robert Livingston.
Printre obiectele vândute se numără și cămaşa de mătase albă cu volane creată de Louis and Vaughn & Marie-France, pe care Prince a purtat-o la 28 ianuarie 1985 pe scena galei American Music Awards din Los Angeles. Acolo unde a interpretat celebrul său hit “Purple Rain”, în cadrul unui turneu cu 98 de concerte în America de Nord, în urmă cu aproape 40 de ani. Cămaşa a fost vândută cu 33.219 dolari.
Cine este omul de afaceri francez
“Este incredibilă pentru noi atenţia acordată acestei colecţii (…) în onoarea lui Prince, o legendă a muzicii şi a modei”, a spus Livingston.
Întreaga colecţie a fost deţinută de un om de afaceri francez care a făcut parte din cercul de apropiaţi ai lui Prince timp de 20 de ani, potrivit RR Auctions. Parizianul, identificat de New York Times ca fiind Bertrand Brillois, i-a convins pe apropiaţii artistului american multidimensional, care a murit la vârsta de 57 de ani, că acesta era atât un geniu al muzicii, cât şi un simbol al modei.
Brillois a achiziţionat şi colecţionat apoi obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii şi accesorii ale lui Prince Rogers Nelson, numele real al artistului.