Celebrul tablou „La Femme Tatouée” de Henri de Toulouse-Lautrec este scos la vânzare de Casa Christie’s. O licitație spectaculoasă, bazată și pe faptul că „femeia tatuată” a lui Lautrec are în spate o poveste, ce se împletește cu povestea de viață a pictorului.
Casa Christie’s va scoate la vânzare, în Londra, „La Femme Tatouée”, a lui Lautrec, tablou care face parte dintr-o colecție privată din anul 1992. Pictura înfăţişează o curtezană tatuată, pregătită pentru următorul client şi se inspiră din scenele de bordel japoneze ukiyo-e.
Estimarea prețului de vânzarea a tabloului se situează între 3,3 milioane de dolari și până la 4,6 milioane de dolari, potrivit news.artnet.com. Toulouse-Lautrec a fost un „vizitator” frecvent al bordelurilor din Paris. Ir portretele sale despre viața lucrătorilor sexuali sunt considerate „unele dintre cele mai emoționante lucrări ale sale, potrivit sursei menționate.
Pictorul a realizat aproximativ 70 de picturi pe această temă în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, redând femeile în ipostaze „sexuale”, cu vopsele de ulei diluate pe carton. Muzeul Metropolitan din New York are două lucrări similare în colecția sa, inclusiv o scenă a unui cuplu de lesbiene, numită The Sofa (1894–96) și Woman Before a Mirror (1897). În anul 2005, una din lucrările sale, „Spălătoreasa” („La Blachisseuse”), s-a vândut, în cadrul unei licitaţii a Casei Christie’s, cu fabuloasa sumă de 22,4 milioane de dolari.
Citiți și: Exclusiv: Sâni și femei extraordinare la Art Safari. Recomandări cum să vezi totul
Licitație. Picturile de acest gen, rar de vânzare. Ce e ukiyo-e
Potrivit lui Michelle McMullan, șefa vânzărilor Christie’s pentru arta impresionistă și modernă, așa numitele „picturi de bordel” ale artistului sunt rareori la vânzare, deoarece multe sunt deja deținute de muzee. Majoritatea lucrărilor din serie se concentrează, de asemenea, pe un subiect unic, în timp ce „La Femme Tatouée” prezintă două femei în timp ce se ajută una pe cealaltă să se îmbrace.
„Există o poveste care se desfășoară în această pictură, care subliniază experiențele reale, trăite ale acestor femei”, a spus McMullan. Ea a adăugat că este „incredibil de relevant” să includă lucrarea într-o vânzare alături de opere de artă mai moderne, deoarece Toulouse-Lautrec „a fost înaintea timpului său în a descrie individualitatea femeilor și interioritatea vieții lor în picturile sale”.
În limba japoneză „ukiyo” înseamnă „lumea în mișcare” și „e” înseamnă pictură. „Ukiyo-e” sau „picturi ale lumii în mișcare” sunt litografii produse în Japonia prin utilizarea tehnicilor blocurilor de lemn, în perioada sec. XVII-lea și începutul sec. XX-lea. Majoritatea Ukiyo-e conțin imagini cu peisaje naturale, evenimente istorice sau scene teatrale. Ukiyo-e este o reflectare a gusturilor și intereselor oamenilor. În secolul al XIX-lea, Ukiyo a ajuns și în Europa, unde a impresionat artiștii. Frumusețea feminină era una dintre tematicile Ukiyo-e, de fapt cea mai vândută pe piața Japoniei. Mai erau populare imaginile actorilor teatrului Kabuki, luptătorii, ilustrarea vieții de zi cu zi a localnicilor. Odată cu creșterea influenței samurailor, autorii japonezi de gravuri au fost obligați să limiteze numărul de culori, iar imaginile nu mai puteau să prezinte frumusețea feminină și nici actori. Deoarece nu trebuiau să întreacă măreția și frumusețea samurailor. Aceasta a dat naștere imaginilor cu flori sau păsări.
Licitație. De ce a redat Lautrec tatuajul pe brațul femeii
Potrivit relatărilor vremii, tablourile cu scene de bordel au fost expuse separat de restul din expoziţie, ascunse într-o cameră din spate şi disponibile pentru vizionare doar pentru un număr restrâns de persoane. Aceasta deoarece artistul era îngrijorat de cenzură după ce poliţia a eliminat unul dintre tablourile sale cu lesbiene dintr-o expoziţie din 1892.
Revenind asupra tabloului „La Femme Tatouée”, redarea de către Toulouse-Lautrec a unui tatuaj pe brațul femeii, în prim-plan, se încadrează într-un trend de atunci în creștere la Paris și anume mania tatuajelor. Vorbim despre tatuaje în Paris prin ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, atât în rândul clasei muncitoare, cât și al elitei. S-ar putea spune că de atunci și până acum nu s-a schimbat nimic…
De asemenea, tabloul amintește de tipărituri japoneze ukiyo-e în lemn, care au avut un impact mare asupra avangardei franceze în această perioadă. Potrivit news.artnet.com, artistul însuși a devenit un colecționar avid de imprimeuri japoneze și a început să traducă principiile lor compoziționale în propria sa lucrare.
La Femme Tatouée a fost probabil printre picturile incluse în expoziția personală a lui Toulouse-Lautrec din 1896 la Galerie Manzi-Joyant.
Accidentul pe viață al lui Lautrec
Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa s-a născut la 24 noiembrie 1864, la castelul Malromé, de pe moşia familiei din Albi, situat în partea de sud-est a zonei centrale muntoase a Franței. Părinții săi aveau rangul de conte, trăgându-se din familii nobiliare, prin urmare, copilul familiei ar fi trebuit să poarte cu mândrie acest titlu. Însă din cauza problemelor genetice rezultate din căsătoria cosangvină a părinţilor (un obicei în familia lor nobiliară), mama şi tatăl său fiind veri primari, Henri are încă din copilărie probleme de sănătate, potrivit Radio România Cultural.
Lautrec s-a bucurat de educația tradiţională care se acordă unui copil aristocrat, astfel că în anul 1872, începe studiile la liceul de elită Fontanes (astăzi liceul „Condorcet”), dar, din cauza problemelor de sănătate, întrerupe studiile și rămâne acasă, urmărind viața colorată și palpitantă a părinților săi.
La 30 mai 1878, cade de pe un scaun și îşi fracturează femurul stâng, iar vara următoare accidentul se repetă, de data aceasta partea dreaptă, tot la nivelul femurului. Din cauza afecţiunilor genetice şi a unei tulburări de calcificare, consolidarea fracturilor se face defectuos, băiatul rămâne invalid, nu mai crește în înălțime, talia lui Toulouse-Lautrec ajungând la maturitate la numai 152 cm. Viitorul artist însă nu disperă şi, deşi legat de pat pentru mult timp, își descoperă înclinația pentru desen. Talentul său devine evident, iar mama sa înțelege că are de-a face cu un viitor artist. La maturitate, Lautrec avea corpul unui adult normal dar picioare de pitic, de aceea se deplasa cu greutate, cu ajutorul unui baston.
În anul 1882, Toulouse-Lautrec se mută la Paris, unde începe studiile de pictură sub îndrumarea lui Léon Bonnat, reprezentant al stilului academic.
Mărturie a dragostei lui Lautrec pentru femei
Mărturiile vremii oglindesc un Lautrec modest, foarte prietenos şi foarte generos, la petrecerile sale copleşitoare luând parte toata floarea boemei din Montmartre – care avea să devină reşedinţa principală a vieţii sale. Unica diferenţă faţă de sărăcia lucie a artiştilor din Montmartre a reprezentat-o faptul că avea o rentă lunară din partea familiei, mai ales mama sa fiind o susţinătoare entuziastă pentru afirmarea lui ca pictor.
În vara anului 1884 părăsește casa părintească din Paris și se mută în locuința tânărului pictor Grenier, într-o casă în care fusese atelierul lui Edgar Degas. Devine primul pictor care realizează afişe, care au promovat animatoarele din Montmartre drept celebrităţi şi au ridicat la rang de artă afişele litografiate. Dansatoarele şi prostituatele din lucrările sale sunt „umane”, dezvăluind tristeţea şi umorul care sunt ascunse de stratul gros de pudră şi de lumina de la lămpile cu gaz. Lautrec devine sublimul realizator al afişelor de tip belle-époque, în care balerinele uşor frivole zâmbesc şăgalnice şi fac cu ochiul spre a îndemna la petrecerea unei nopţi albe de veselie frenetică.Cel mai celebru afiş al lui? Cel realizat pentru deschiderea cabaretului Moulin Rouge, care anunţa un spectacol cu vestita dansatoare La Goulou
Mai târziu, va dedica o întreagă serie de lucrări, numite Elles, vieţii din bordel, iar modul în care a înfăţişat această lume decadentă, nici moralizator, nici eroic, sunt o mărturie a dragostei, generozităţii şi simpatiei lui Lautrec faţă de femei, indiferent că sunt sau nu fiinţe decăzute.
Agonie și extaz
Stările de fericire şi exuberanţă artistică alternau cu momentele de depresie, iar din această cauză, treptat, Lautrec îşi găseşte din ce în ce mai des refugiul în alcool, devenind mare fan al unui coktail patentat de el – „Cutremurul”, alcătuit din ½ parte cognac şi ½ parte absint, o băutură la modă în acele timpuri, mai ales în lumea artiştilor. Tot în această perioadă petrece, uneori chiar săptămâni întregi, în stabilimente rău famate, ca bordelul de lux de pe Rue des Moulins. Ambele vicii sunt văzute de artist ca veritabile surse de inspirație pentru operele sale.
Trebuie spus că, în pofida staturii sale, petrecăreţul de geniu avea succes la femei atât datorită felului său generos şi vesel de a fi, cât şi datorită talentului său, care tenta orice balerină în speranţa apariţiei pe afişele cabaretului „Moulin Rouge”, create de artist şi răspândite în întreg Parisul. Din acest motiv, pe lista de „servicii reciproce” a artistului figurează cântăreaţa Yvette Gilbert, balerina Jane Avril şi dansatoarea Louise Weber – considerată inventatoarea french-can-can-ului.
„Lucrez singur în ungherul meu”
În anul 1886 are prima sa expoziție personală, în cabaretul „Mirliton”, iar în anul 1887 expune la Toulouse, în cadrul expoziției internaționale a reprezentanților Academiei de Arte Frumoase, apoi la Salonul Independenților, care se desfășoară sub deviza „Fără juriu, fără premii”, unde expune în compania unor artiști ca Georges Seurat, Paul Signac sau Camille Pissarro.
Martie 1890 reprezintă momentul când cariera sa ajunge la maturitate artistică. În 1896, galeria „Manzy-Joyant” organizează o mare expoziție cu lucrările lui, însă deja starea sănătăţii sale se şubrezise vizibil. După o perioadă de nesomn, în care ajunge chiar la halucinaţii, în anul 1899 s-a internat într-un sanatoriu, pentru dezintoxicare, fără succes însă. La 15 iulie 1901 părăsește Parisul, mama sa îl duce la moșia familiei, la Malromé, din departamentul Gironde, iar la 9 septembrie avea să treacă la cele veşnice, chiar în brațele celei care îi dăduse viaţă, la doar 36 de ani, din cauza complicaţiilor provocate de sifilis – boală luată de la prostituatele pe care le frecventa şi de intoxicaţia alcoolică.
Creaţia sa nu se încadrează într-un anume curent, după cum însuşi Lautrec spunea: „Nu aparțin nici unei școli. Lucrez singur în ungherul meu”…
Citiți și: Cine sunt artiștii români „expuși” la târgul de artă viennacontemporary
