Reprezentanții PNL Suceava au decis excluderea din partid a primarului din Rădăuţi, Bogdan Loghin, la scurt timp după ce acesta a anunțat că îl va susține pe primarul reales al Capitalei, Nicuşor Dan, în cursa pentru Cotroceni.
”Tentativele lui Nicuşor Dan de a-şi asocia imaginea cu preşedintele interimar Bolojan reprezintă o strategie lipsită de substanţă, menită să inducă în eroare electoratul”, au punctat liberalii, după ce l-au exclus din partid pe Bogdan Loghin.
Liberalul care și-a anunțat susținerea pentru Nicușor Dan, exclus din partid
Într-o postare pe Facebook, primarul municipiului Rădăuți din județul Suceava, liberalul Bogdan Loghin, a transmis că nu îl va susține, la alegerile prezidențiale din luna mai, pe Crin Antonescu, candidatul propus de coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR-minorități, ci pe independentul Nicușor Dan. Declarațiile sale nu au fost deloc pe placul celor de la PNL Suceava, astfel că l-au exclus din partid.
”PNL Suceava anunţă astăzi excluderea lui Bogdan Loghin din partid, ca urmare a incoerenţei şi lipsei de consecvenţă în parcursul său politic. Acţiunile sale din ultima perioadă, marcate de treceri succesive de la un partid la altul, demonstrează o lipsă de loialitate şi de principii politice clare”, se arată într-o informare transmisă de PNL Suceava.
Anunțul potrivit căruia primarul municipiului Rădăuți din județul Suceava, liberalul Bogdan Loghin, îl va susține pe edilul Capitalei la alegerile prezidențiale din luna mai a fost făcut în urma unei vizite pe care Loghin a efectuat-o la București.
Liberalii au spus, ulterior, că ”Bogdan Loghin a încercat, recent, să se alăture PSD, însă a fost refuzat”.
”De asemenea, a tatonat o posibilă colaborare cu AUR, fără succes. În cele din urmă, a găsit sprijin în Nicuşor Dan, liderul unui proiect politic care încearcă să atragă membri fără un parcurs politic stabil. NL respinge ferm oportunismul şi lipsa de integritate politică, iar excluderea lui Bogdan Loghin confirmă această poziţie”, au mai transmis reprezentanții PNL Suceava.
Bogdan Loghin / Sursa Foto: Facebook
Foștii colegi de partid ai lui Bogdan Loghin au mai spus că ”Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a reafirmat sprijinul său clar pentru candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR şi al minorităţilor naţionale, Crin Antonescu”.
”Tentativele lui Nicuşor Dan de a-şi asocia imaginea cu preşedintele interimar Bolojan reprezintă o strategie lipsită de substanţă, menită să inducă în eroare electoratul”, a mai transmis PNL Suceava.
Anunțul de la care a pornit ”scandalul” la PNL Suceava
Bogdan Loghin s-a întâlnit joi, la București, cu primarul general al Capitalei, iar după această întâlnire a anunțat public, pe rețelele de socializare, că îl sprijină pe Nicușor Dan în cursa pentru Cotroceni.
„M-am întâlnit la București cu domnul Primar General al Capitalei, #NicusorDan, un om care a demonstrat că administrația poate fi făcută altfel: cu transparență, cu integritate și cu determinarea de a nu ceda în fața intereselor de grup. Am discutat deschis despre ceea ce România are nevoie: un președinte care să fie un garant al interesului public, nu un prizonier al jocurilor de partid. Un lider care să inspire, să unească și să ofere o viziune clară pentru țară”, a declarat edilul din Rădăuți.