Rusia nu vede niciun semn că va primi garanţiile care i-ar permite să-şi reia participarea la acordul privind exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră, a declarat joi ministrul de Externe Serghei Lavrov, potrivit Reuters.
El a mai spus că Rusia e gata să revină în acord “mâine”, dacă cererile îi sunt respectate. Rusia a ieşit din acord în iulie, acuzând mai ales că sancţiunile occidentale îi împiedică exporturile proprii de cereale şi fertilizatori, contrar unui memorandum semnat anul trecut în paralel cu Iniţativa privind cerealele ucrainene.
Lavrov a afirmat joi, după o întrevedere la Moscova cu ministrul de externe al Turciei, care a mediat acordul, alături de ONU, că Rusia este gata să revină în acord “mâine”, dacă cererile îi sunt respectate, dar că nu există niciun semn în acest sens.
“Rusia are solicitări pentru un export neîntrerupt al propriilor grâne şi îngrăşăminte. Noi am confirmat importanţa de a răspunde acestor solicitări, în cadrul întâlnirii noastre”, a spus ministrul de Externe turc, Hakan Fidan.
Cu ajutorul eforturilor şi contribuţiilor Turciei, Naţiunile Unite au pregătit un nou pachet de propuneri
“Credem că acesta oferă o bază adecvată pentru resuscitarea Iniţiativei”, a apreciat diplomatul turc. Însă, potrivit lui Lavrov, “încă nu există nicio singură garanţie în acest mesaj. Sunt numai promisiuni de a încerca mai repede, de a încerca mai activ”.
“De îndată ce vor exista nu promisiuni, ci garanţii, cu un rezultat concret care poate fi implementat mâine, atunci de mâine implementarea acestui pachet va fi reluată integral”, a declarat ministrul rus. Lavrov a mai spus că Occidentul este cel care stă în calea unei soluţii.
“Membrii ONU înşişi nu pot face nimic, sunt obligaţi să ceară Occidentului să fie rezonabil, să aibă o abordare constructivă; Occidentul nu vrea să facă acest lucru’, a adăugat Lavrov.
CITIȚI ȘI:
Noi fragmente de dronă rusească găsite-n România. Anunțul președintelui Iohannis