Ieri, Spania și Portugalia au fost paralizate de o pană de curent imensă, iar ghinionul a făcut ca Laura Cosoi să fie chiar pe aeroport când s-a întrerupt energia electrică. Urma să se îmbarce, împreună cu soțul ei și cele patru fetițe, însă zborul a fost anulat, iar găsirea unui mijloc de transport spre hotel a fost un adevărat coșmar.
Prin ce a trecut Laura Cosoi în Portugalia, afectată de pana de curent
Laura Cosoi, soțul și cele patru fetițe ale lor au trecut, ieri, prin momente foarte grele pentru că se aflau pe aeroport, când s-a instalat pana de curent în Portugalia.
„Am trăit și momente apocaliptice în Portugalia. Ajunși la aeroport pentru a ne întoarce acasă, am descoperit că era aparent o „pana de curent”. Inițial, am gestionat situația bine, însă, cu timpul, ne-am dat seama că problema era mult mai gravă: zborurile au fost anulate, nu exista internet, plata cu cardul nu funcționa, nu aveam cash, băile erau închise, nu puteam rezerva o mașină, telefoanele nu aveau semnal… și lista continuă.
În cele din urmă, am reușit să luăm legătura cu Mihai, prietenul lui Cosmin din România, care ne-a ajutat să închiriem o mașină. Un român de acolo ne-a predat mașina în “contul” lui, deoarece sistemele informatice nu funcționau. Cu mașina închiriată, am mers la un supermarket unde, spre surprinderea noastră, am putut plăti cu cardul fizic.
Apoi ne-am îndreptat din nou spre Troia, sperând să reușim să traversăm cu bacul, deși nu mai aveam bani lichizi și nici suficient combustibil pentru a ocoli. Era deja noapte. Am negociat aproape o oră ca să fim primiți înapoi în vila pe care o părăsisem dimineața, în baza celor nouă nopți petrecute deja acolo.
“Epuizați, nemâncați, stresați și cu patru copii zvăpăiați”
Epuizați, nemâncați, stresați și cu patru copii zvăpăiați, care nu înțelegeau prea bine ce se întâmplă, am intrat în bezna vilei noastre. Cum am lăsat bagajele jos, m-a cuprins o liniște de nedescris. Mă simțeam din nou în siguranță. Am închis ochii, i-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a fost alături și, două minute mai târziu, s-a făcut lumină. La propriu și la figurat.
În seara asta ne pregătim să decolam spre România, cu o escală lunga de 5 ore. Să ne țineți pumnii să fie totul bine”, a fost mesajul transmis de Laura Cosoi.
Spania și Portugalia au rezolvat cea mai gravă pană de curent din istoria lor
Semafoarele au fost repornite, serviciile de tren și metrou s-au reluat treptat, iar școlile s-au redeschis. Operatorul rețelei electrice spaniole, REE, a exclus marți un atac cibernetic drept cauză, însă Înalta Curte din Spania a anunțat că va investiga dacă infrastructura energetică a țării a fost vizată de un atac.
Banca de investiții RBC a estimat că pierderile economice cauzate de această pană de curent ar putea varia între 2,25 miliarde și 4,5 miliarde de euro, potrivit Reuters.