La București a început cea de-a XII-a ediție a Forumului Aspen. Reuniunea este dedicată diplomației publice și strategiei în regiunea Marii Negre. Participanții caută răspunsuri la întrebarea: „Un punct de inflexiune la nivel mondial – încotro ne îndreptăm?”.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană consideră că regiunea noastră este miza pentru viitoarea arhitectură de securitate și de economie a Europei.
„Fiecare ţară din regiunea noastră are un rol multidimensional. România este o ţară cheie la Marea Neagră împreună cu toţi aliaţii noştri şi partenerii noştri, dar este un jucător cheie şi în Balcanii de Vest şi în Europa Centrală, şi ar putea fi un jucător cheie de asemenea în Orientul Mijlociu. Fiecare dintre naţiunile noastre poate fi multiregională şi polidimensională. Încercăm să aducem laolaltă toate aceste piese mici care pot părea greu de conectat, dar care sunt indispensabile pentru noi toţi ca să ne apărăm democraţia, valorile”, consideră Mircea Geoană, secretar adjunct al NATO.
O diplomație publică emblematică și o reuniune strategică
Cea de-a XII-a ediție a Forumului Aspen – GMF Bucharest, organizat de Aspen Institute România și German Marshall Fund of the United States (GMF), are loc în perioada 9 – 10 noiembrie 2023, la București.
O diplomație publică emblematică și o reuniune strategică în regiunea Mării Negre, Forumul Aspen – GMF București oferă liderilor globali o scenă pentru a se angaja cu zona extinsă a Mării Negre, creând o punte între conversațiile transatlantice și creând un proces de reflecție asupra regiunii în cadrul agendelor internaționale.
Ediția din acest an a Forumului Bucharest Aspen-German Marshall Fund se concentrează pe transformările și provocările pe care războiul din Ucraina le-a generat la nivel internațional, inclusiv cu accent pe partenerii care se confruntă cu cele mai multe riscuri în acest context. Temele de dezbatere sunt:
- O nouă arhitectură europeană, rolul Europei Centrale, de Sud-Est și de Est
- Perspectivă pentru pace în Ucraina și mai multă stabilitate în regiune
- Democrație într-o lume divizată
- Reziliența fluxurilor globale și regionalizarea lanțurilor de producție
- Securitate grea și regionalizarea apărării
- Revigorarea și dezvoltarea capacității industriale în Europa
- Straturi spațiale și multi-domeniu de apărare
- Lupta pentru puterea inovației
- Stimularea inovației și dezvoltării tehnologice
- Reziliență cibernetică, securitate și apărare
- Capital de risc și start-up-uri regionale
- Piețele financiare
- Economia verde și tranziția la energie verde
- Instituții de finanțare și securitate economică
- Combaterea dezinformării și descurajarea războiului hibrid
- Securitatea alimentară și impactul războiului din Ucraina
- Orașe și comunități durabile
Forumul anual Aspen-GMF București este o platformă pentru dezbateri autentice, provocatoare și de perspectivă, care urmăresc să pună întrebările potrivite și să abordeze problemele complicate ale unui context regional și internațional dinamic și volatil.
Ca la fiecare ediție, Forumul Aspen – GMF București reunește reprezentanți ai afacerilor, oficiali și comunitatea strategică, într-un format tripartit care permite cel mai bine analize și abordări sinergetice. Participanți din Europa, SUA, țările partenere NATO, precum și din Orientul Mijlociu, Africa și Asia se vor reuni pentru cele două zile de dezbatere, alături de reprezentanți la nivel înalt ai instituțiilor multilaterale și ai guvernelor naționale