Naționala de fotbal a României a obținut o victorie importantă, marți seară, 2-0 cu Kosovo, în preliminariile pentru Euro 2024.
A fost un meci plin de evenimente, cel mai important dintre acestea fiind întreruperea jocului timp de mai bine de 40 de minute. La două zile distanță de la meciul disputat pe Arena Națională, federația de fotbal din Kosovo a făcut un anunț important.
Cum sună comunicatul oficial al federației de fotbal din Kosovo?

Arbitrul întâlnirii, francezul Willy Delajod, a decis să suspende jocul după doar 18 minute din cauza scandărilor suporterilor români din gruparea „Uniţi Sub Tricolor”. Aceștia au afișat și un banner cu tentă politică, pe care era scris mesajul „Kosovo je Serbia”.
Oficialii federației de la Priștina (FFK) au emis un comunicat de presă prin care anunță că vor merge la UEFA și la TAS pentru a reclama comportamentul discriminatoriu al fanilor români și că vor solicita luarea unor măsuri în acest sens.
Trebuie spus că și în timpul partidei de la București oficialii din Kosovo le-au cerut delegaților UEFA să oprească definitiv meciul și, implicit, să câștige la „masa verde”.
Cum sună comunicatul FFK, publicat pe site-ul federației
„Prin fotbal construim punți între popoare, nu le dărâmăm. Federația de Fotbal din Kosovo condamnă cu fermitate incidentele grave cauzate de fanii naționalei Românii în timpul meciului România-Kosovo, de pe Arena Națională din București.
Fanii naționalei României, prin limbajul urii și al prejudiciului adus imaginii naționalei în sine prin astfel de expresii și comportament antisportiv, au denigrat meciul de fotbal.
Din acest motiv, FFK a reacționat imediat și a cerut suspendarea meciului până când se renunță la bannerele și mesajele de ură. Cererea FFK a fost aprobată de delegatul meciului, iar meciul nu s-a reluat până când mesajele pline de ură împotriva Kosovo nu s-au oprit.
După acest incident, am solicitat delegatului UEFA să noteze toate încălcările regulamentului, iar acestea să ajungă la comisiile competente din cadrul forului. FFK s-a adresat și Comisiei de Disciplină din cadrul UEFA, cerând măsuri adecvate în legătură cu aceste scandări naționaliste, bannere și mesaje de ură ale fanilor români.
Astfel de incidente nu trebuie să se repete. Fotbalul construiește punți între popoare, nu ar trebui să le dărâmăm. Le mulțumim încă o dată celor care au condamnat incidentele și susțin fotbalul. FFK a adunat declarații, materiale și fotografii, care fac acum parte din dosar. Solicităm ca forurile competente să analizeze aceste incidente. (…)
În acest sens, conform procedurilor legale, FFK va pregăti dosarul necesar și îl va trimite la UEFA, precum și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS)”, se precizează în comunicatul oficial transmis de FFK.