Klaus Schwab, fondatorul şi preşedintele executiv al Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, se va retrage din funcţia actuală de conducere. Ce se va întâmpla și cine preia frâiele la Forumul de la Davos.
Schwab va deveni preşedintele consiliului de administraţie al WEF în lunile viitoare, a anunţat organizaţia, într-un comunicat citat de France 24.
Schwab, în vârstă de 86 de ani, va lăsa ‘în curând’ rolul de ‘preşedinte executiv’ pentru cel de ‘preşedinte al consiliului de administraţie’, potrivit comunicatului WEF. Schimbarea ar urma să se producă înaintea viitoarei ediţii a Forumului, prevăzută în ianuarie 2025.
Anunţul retragerii lui Schwab de la conducerea executivă după mai mult de 40 de ani marchează punctul culminant al lungii tranziţii începute în 2015 de Forum, care va trece astfel de la ‘o organizaţie condusă de fondatorii săi la o organizaţie în care un preşedinte şi un consiliu de administraţie asumă întreaga responsabilitate executivă’, menţionează WEF.

Nicio precizare despre succesorul lui Klaus Schwab
Statutul WEF – organizaţie cu sediul la Geneva şi 800 de angajaţi în lume – va evolua de la simplă ‘platformă de întrunire’ la cel de ‘principală instituţie mondială de cooperare public-privat’, adaugă comunicatul.
Acesta nu face nicio precizare despre succesorul lui Klaus Schwab. În prezent, numărul doi al WEF este preşedintele Forumului, Borge Brende, 58 de ani, fost ministru de externe al Norvegiei, potrivit Agerpres.
Klaus Schwab, născut la Ravensburg, în Germania, în 1938, era profesor de management la Universitatea din Geneva – unde a predat până în 2003 – în 1971, atunci când a lansat ‘Forumul european de management’, precursorul Forumului actual. El l-a extins apoi invitând şefi de companii americani, reuşind să-şi creeze un uriaş carnet de adrese şi transformând această reuniune într-un mare eveniment internaţional dedicat relaţiilor de afaceri şi schimburilor de idei, atrăgând elita economică şi politică mondială la mesele rotunde organizate în staţiunea de lux din Alpii elveţieni.
Evenimentul anual de la Davos, altădată privit ca un promotor al globalizării, nu este lipsit de detractori.
Recunoscând această schimbare, WEF a intitulat tema conferinţei de anul trecut ‘Cooperare într-o lume fragmentată’ şi i-a chemat pe liderii mondiali să răspundă crizelor economică, energetică şi alimentară şi să pună în acelaşi timp bazele unei lumi mai sustenabile.
Klaus Schwab și teoriile conspirației
Klaus Schwab , respectiv Forumul Economic Mondial susțin că “adepții teoriei conspirației” care pun la îndoială “experții” sunt “mai periculoși decât teroriștii”. De asemenea, Forumul Economic Mondial afirmă intr-un raport intern că orice persoană care promovează o “percepție diferită a realității” și pune la îndoială autoritatea “experților” ar trebui să fie considerată “mai periculoasă” decât un terorist în 2024.
Forumul Economic Mondial a publicat Raportul privind riscurile globale pentru 2024 înaintea summitului WEF de la Davos de la sfârșitul acestei luni și, potrivit directorului general Saadia Zahidi, așa-numiții adepți ai teoriei conspirației trebuie să fie zdrobiți pentru ca elita globală să poată rămâne “deținătoarea adevărului”.
“Dezinformarea și dezinformarea reprezintă riscul numărul unu. Am adunat opiniile a o mie cinci sute de experți și acesta este lucrul care îi îngrijorează cel mai mult”, a declarat Zahidi, clasând așa-numitele teorii ale conspirației ca fiind mai periculoase decât teroriștii, colapsul economic și potențiala izbucnire a celui de-al treilea război mondial.
Potrivit lui Zahidi, așa-numitele “teorii ale conspirației” răspândite prin “dezinformare” sunt deosebit de periculoase în 2024, deoarece oamenii din Statele Unite și din alte economii majore se îndreaptă spre alegeri, când oamenii decid cine va fi la conducere.
Dezinformarea pe internet este o „infodemie”
“În funcție de modul în care se numără, marile economii cu populații mari, India și SUA, se îndreaptă spre alegeri. Ceea ce am constatat este că, la nivelul fiecărei țări, pe lângă riscul global în jurul dezinformării și dezinformării, acesta este de obicei clasat foarte sus, printre primele cinci riscuri din întreaga lume, la fel ca și riscurile legate de o recesiune economică”, a spus Zahidi.
Pericolul pentru elita globală, potrivit lui Zahidi, constă în faptul că opiniile neautorizate sunt capabile să încurajeze “percepții diferite ale realității”, ceea ce poate încuraja oamenii să pună la îndoială faptul că mass-media mainstream și elita globală spun adevărul.
“Dacă unele dintre aceste puncte de vedere încep să se reverse în percepții foarte diferite ale realității, atunci când vine vorba de sănătate, când vine vorba de ceea ce gândesc oamenii despre educație, de ceea ce gândesc oamenii despre anumite persoane, cine devine atunci proprietarul adevărului?”. Tonul autoritarist care vine din partea WEF cu privire la cine ajunge să controleze adevărul nu ar trebui să fie o surpriză. Nu demult WEF a anunțat că a recrutat sute de mii de “războinici ai informației” pentru a controla internetul, controlând mediile sociale și forumurile pentru “dezinformare” și conținut conspirativ, care vor fi apoi închise sistematic.
Potrivit WEF-ului lui Klaus Schwab, dezinformarea pe internet este o “infodemie” care este “potențial mortală” și care necesită un “leac”. Definiția dezinformării, potrivit WEF, este orice conținut de pe internet cu care nu sunt de acord. Acest lucru înseamnă că sutele de mii de războinici ai WEF vor fi angajați în actul de închidere a disidenței împotriva elitei globaliste.

Elita de la Davos vrea să rescrie Biblia? Ce spune consilierul lui Klaus Schwab
Forumul Economic Mondial (FEM) a cerut ca scripturile religioase să fie „rescrise” de Inteligența Artificială pentru a crea o „nouă Biblie” globalizată. Istoricul Yuval Noah Harari, care este mâna dreaptă a lui Klaus Schwab la Forumul Economic Mondial, susține că Biblia este plină de „știri false” și de discursuri instigatoare la ură.
În viziunea scriitorului și jurnalistului clujean Octavian Hoandră, este evidentă în aceste mișcări de gândire de dată recentă, promovate de grupul de la Davos, o campanie împotriva ortodoxiei simultan cu o tentativă de cumințire a statelor lumii.
„Tema generală este îmblânzirea popoarelor, pentru că marii capitaliști n-au trecut prin comunism. Pentru ei a fost mai simplu să-i îmblânzească, dar îmblânzirea Estului are o problemă, ortodoxia. De ce n-a zis Harari hai să rescriem Coranul? Deci ortodoxia este problema mare a acestei represiuni prin care neomarxismul ăsta agresiv este aruncat asupra popoarelor, cu acceptul unor administrații. Pentru noi nu poate lipsi domesticirea ortodoxiei, care-i deranjează foarte mult. Ei au aruncat pe piață și uite că de ani de zile trăim într-o stare cotropită de ură, ura este îngrozitoare”.