Mihai Tudose, europarlamentar PSD, a declarat, marți seara, la Antena 3, că nu a auzit la Bruxelles vehiculat numele lui Klaus Iohannis pentru funcția de comisar european, așa cum s-a speculat.
„Nu știm încă ce portofoliu avem. Desemnarea este atributul primului ministru, mi-e greu să cred că domnul Ciolacu îl va desemna pe Klaus Iohannis. Eu nu cred că există așa ceva și nu am nicio informație în acest sens că domnul președinte Klaus Iohannis dorește să fie comisar european, pe orice fel de portofoliu”, a mai adăugat europarlamentarul PSD.
Întrebat dacă a auzit vreodată vehiculat numele lui Klaus Iohannis la Bruxelles, Tudose a răspuns: „Nu”.
Agenția austriacă de presă APA a scris marți că noua Comisie Europeană începe să prindă contur și inventariază nume de posibili comisari europeni în dreptul fiecărei țări. Din partea României sunt vehiculate pentru postul de comisar în viitoarea Comisie numele europarlamentarului Mihai Tudose și al președintelui Klaus Iohannis.
Cele două nume vehiculate de presa austriacă au șanse mici de a fi nominalizate de către Guvern, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.
Potrivit acestora, premierul Marcel Ciolacu ar fi declarat la o ședință de partid că Tudose nu va fi nominalizat, dar că va fi un comisar din partea PSD. Potrivit surselor G4Media.ro, cele mai mari șanse pentru funcția de comisar le are europarlamentarul PSD Victor Negrescu.
Agenția austriacă de presă APA scrie că Noua Comisie Europeană începe să prindă contur și inventariază nume de posibili comisari europeni în dreptul fiecărei țări. Din partea României sunt vehiculate pentru postul de comisar în viitoarea Comisie numele europarlamentarului Mihai Tudose și al președintelui Klaus Iohannis.
Parlamentul European va vota joi cu privire la președintele desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
Chiar dacă confirmarea sa este incertă din cauza majorității restrânse a conservatorilor, social-democraților și liberalilor, noul colegiu de comisari este deja în curs de formare. Șeful guvernului estonian, Kaja Kallas, a demisionat luni pentru a deveni vicepreședinte al Comisiei. Alte state și-au finalizat, de asemenea, candidații.