Klaus Iohannis va găzdui miercuri, la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a Uniunii Europene. La eveniment vor participa şi premierii Regatului Belgiei, Alexander De Croo, Ungariei, Viktor Orbán, şi Republicii Croaţia, Andrej Plenković. Reamintim că șeful statul și-a anunțat candidatura pentru șefia NATO, intrând în concurență cu olandezul Mark Rutte.
Mai exact, Klaus Iohannis va găzdui la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a Uniunii Europene, cu participarea prim-ministrului Regatului Belgiei, Alexander De Croo, a prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbán, şi a prim-ministrului Republicii Croaţia, Andrej Plenković.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările organizate la Bucureşti se înscriu în cadrul unui proces mai amplu de definire a priorităţilor Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029, demarat cu prilejul reuniunii informale a Consiliului European de la Granada, din 6 octombrie 2023, când dezbaterile liderilor din statele membre UE au relevat interesul pentru plasarea, în prim-planul agendei europene, a aspectelor privind securitatea şi apărarea, implicarea la nivel mondial şi extinderea Uniunii, respectiv consolidarea rezilienţei şi a competitivităţii Uniunii.
”Pe baza coordonatelor stabilite la Granada, discuţiile din cadrul reuniunii de la Palatul Cotroceni vor reprezenta o oportunitate de aprofundare a acestor elemente şi de analiză a liniilor de acţiune la nivelul Uniunii Europene în sensul realizării obiectivelor comune de consolidare a profilului Uniunii la nivel internaţional, de asigurare a prosperităţii şi de promovare şi protejare a democraţiei şi valorilor europene”, subliniază comunicatul oficial.
Discuţiile de pregătire a Agendei Strategice pentru următorul ciclu instituţional vor continua la nivelul liderilor UE, cu obiectivul de a fi adoptată de către Consiliul European la reuniunea programată la finalul lunii iunie a acestui an, mai arată Administraţia Prezidenţială.
CITIȚI ȘI: