Kelemen Hunor, candidatul UDMR pentru funcţia de preşedinte al ţării, consideră că principala problemă a României este cea demografică.
„Dacă continuăm trendul, peste 20 de ani vom avea o ţară mare, frumoasă, sigură şi goală”, spune Kelemen, subliniind că „dacă nu găsim un răspuns foarte, foarte bun la problemele demografice, putem construi câte autostrăzi vrem”, arătând că nu vor exista beneficiari ai acestor realizări.
Kelemen Hunor: „Problemele demografice sunt extrem de serioase”
“Nimeni nu vrea să vorbească despre aceste probleme. Dacă continuăm trendul, peste 20 de ani vom avea o ţară mare, frumoasă, sigură şi goală, fiindcă până astăzi au plecat peste cinci milioane de oameni din ţară şi trendul încă nu s-a oprit. Plus natalitatea e o problemă”, a afirmat Kelemen Hunor la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă.
El consideră că plecările masive din ţară şi scăderea ratei natalităţii înseamnă că România va avea probleme chiar mai repede de 20 de ani.
„Dacă nu găsim un răspuns foarte, foarte bun la problemele demografice, putem construi câte autostrăzi vrem, putem construi ce dorii dumneavoastră. Rămâne o problemă: şi unde vor fi cetăţenii, unde vor fi oamenii? Eu, când vorbesc de problemele demografice, chiar cred că e cea mai serioasă problemă”, adaugă liderul UDMR.
Kelemen Hunor: “Politica este pentru oameni, nu pentru autostrăzi”
Kelemen Hunor consideră că rezolvarea acestei probleme ţine de neîncrederea între stat şi oameni.
„Dacă ai bani, dacă ai firme poţi să construieşti orice în lumea de azi, nu asta e problema. Dar pentru cine construieşti? Politica este pentru oameni, nu pentru autostrăzi”, mai afirmă Kelemen.
Acesta susţine că nu este şi „nu poate fi” un om politic de stânga, dar este un om empatic, care crede în dialog, în solidaritate şi în „căutarea binelui comun.”