Alegeri prezidențiale 2025: Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a transmis un apel puternic către români în ziua alegerilor, încurajând participarea la vot. Într-o declarație fermă, liderul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România a subliniat importanța implicării cetățenilor în procesul democratic.
„Îi rog pe toți cei care astăzi se mai gândesc să meargă sau să nu meargă la vot, să meargă la vot, fiindcă este de departe datoria fiecăruia să voteze, dar este mult mai important să decidem noi fiecare, să nu lăsăm pe alții să decidem locul nostru”, a declarat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a precizat că a votat „pentru a merge înainte și pentru a evita o aterizare forțată care pentru România ar însemna întoarcerea cu cel puțin 30-35 de ani în istorie”.

Apelul său vine într-un moment cheie, când participarea civică este esențială pentru direcția viitoare a țării. Kelemen Hunor le-a reamintit alegătorilor că secțiile de votare sunt deschise până la ora 21:00 și că se poate vota inclusiv pe liste suplimentare, în cazul în care alegătorii nu se află în localitatea de domiciliu:
„Haideți la vot, până la ora 9 seara se poate vota în secția de votare, inclusiv pe listă suplimentară dacă nu vă aflați în acest weekend la domiciliul nostru”.