Joan Laporta, președintele FC Barcelona, a inaugurat oficial, marți seară, academia de fotbal Barca Academy în București, pe terenul secundar al stadionului Arcul de Triumf. Evenimentul a fost marcat de prezența fostului internațional român Florin Răducioiu, care va fi președintele acestei academii. Proiectul ambițios își propune să formeze tinerii fotbaliști români în stilul și valorile bine cunoscute ale grupării catalane.
Laporta a subliniat că România are o tradiție bogată în fotbal și că academia va oferi copiilor români șansa de a învăța „stilul FC Barcelona” și de a participa la turneele anuale alături de celelalte 29 de academii din întreaga lume. Totodată, el a precizat că obiectivul academiei din România este de a implica tinerii în sport, oferindu-le o educație fotbalistică solidă.
Joan Laporta: România și FC Barcelona sunt acum unite
“Sunt absolut încântat, mi-ar fi plăcut foarte mult să vorbesc românește, pentru că toți mi-ați ajuns la inimă, fiecare dintre voi. Pentru mine faptul că sunt președintele FC Barcelona este un adevărat privilegiu și în momente ca acestea simți într-adevăr tot ceea ce reprezintă Barca.
România este o țară a fotbalului și are foarte mulți jucători mari. Noi, cei din Barcelona, suntem nerăbdători să vedem activitatea academiei din România. Ce avem noi de gând să facem cu această academie? Vrem ca acești copii, să fie implicați în sport, vrem ca acești copii să cunoască adevăratul nostru stil de a juca fotbal.
Pentru că este elementul care face ca FC Barcelona să fie recunoscută peste tot în lume, prin stilul ăsta de joc, și noi suntem foarte mândri de stilul nostru de joc. Noi ne mai dorim încă un lucru, băieții și fetele care se vor antrena în cadrul academiei din București să participe la turneul internațional organizat de Barcelona, în fiecare an.
Astăzi putem spune că România și Barca sunt mai unite. Ca să ajungeți jucători mari trebuie să munciți, să fiți disciplinați, să aveți pasiune pentru fotbal și mai ales să vă bucurați de ceea ce faceți. Și, cel mai important lucru, să fiți oameni buni”, a declarat Juan Laporta, potrivit celor de la Eurosport.

Florin Răducioiu este președintele Barca Academy România
Florin Răducioiu, președintele Barca Academy România, a afirmat că proiectul va atinge standardele impuse de FC Barcelona, punând accent pe dezvoltarea completă a tinerilor, nu doar pe plan sportiv, ci și educațional. Răducioiu a declarat că se va pune accent pe un echilibru între excelența sportivă și educația financiară, astfel încât tinerii fotbaliști să fie pregătiți pentru succes pe teren și în viața personală.
“Vă asigurăm de un lucru că această academie își va desfășura activitatea conform metodologiei și standardelor impuse de clubul mamă, respectiv Fotbal Club Barcelona, cu speranța ca pe viitor să formăm mari jucători”, a transmis Florin Răducioiu.
Obiectivul Barca Academy: dezvoltarea unor sportivi inteligenți, disciplinați și echilibrați
Prin intermediul site-ului oficial, Academia FC Barcelona și-a prezentat valorile și obiectivele sale, printre care se numără dezvoltarea unor sportivi inteligenți, disciplinați și echilibrați. Barca Academy România este cea de-a 29-a școală de fotbal din lume a clubului spaniol și a cincea din Europa, după cele din Barcelona, Zurich, Budapesta și Istanbul.
La eveniment a participat și Florin Gardoș, fost internațional român, care a subliniat că brandul FC Barcelona este recunoscut la nivel global și că se așteaptă ca academia din București să aibă un succes considerabil.
“FC Barcelona e un nume care va atrage și sunt mulți copii care vor dori să fie aici, la această academie. E o surpriză pentru mine și vreau să-i felicit pe cei care au avut curajul să facă lucrul acesta. Din păcate, foarte puțini oameni investesc în academii de fotbal în România și acesta este un exemplu foarte bun de academie, care funcționează și care generează jucători pe bandă rulantă”, a declarat Florin Gardoș.