JO 2024 de la Paris au avut o ceremonie de deschidere fastuoasă, cu „cel mai mare spectacol al secolului XXI” – așa cum au spus organizatorii. Regina gimnasticii Nadia Comăneci a avut o apariţie surpriză în cea mai importantă parte a ştafetei torţei olimpice. Iar solista Celine Dion a încheiat fastuos spectacolul, fiind o altă apariție surpriză.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice a avut loc vineri seara la Paris. Pe lângă miile de sportivi participanţi, Sena şi monumentele sale emblematice au fost în centrul ceremoniei evenimentului. Spre finalul spectacolului, starul francez Zinedine Zidane a preluat torţa de la personajul misterios care a apărut pe parcursul ceremoniei şi i-a predat surprizei serii, spaniolul Rafael Nadal.
Acesta a plecat către locul unde s-a aprins flacăra pentru perioada JO alături de Nadia Comăneci – apariție surpriză, Serena Williams și Carl Lewis.
JO 2024: Cine a purtat drapelul României
Dansatori, muzicieni, comedianţi, jongleri, patinatori şi motociclişti BMX au luat cu asalt ambele maluri ale râului, podurile şi acoperişurile, pentru a crea 12 tablouri artistice. În acelaşi timp, aproape 7.000 de sportivi, reprezentând naţiunile participante,au defilat în 85 de bărci, purtând culorile delegaţiei lor.
Drapelul României a fost purtat, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, de soţii Ionela şi Marius Cozmiuc, campioni la canotaj. Împreună, cei doi au nu mai puţin de 19 medalii la marile competiţii. Ionela este triplă campioană mondială şi triplă campioană europeană, participând, până acum, la două ediţii de Jocuri Olimpice: Rio 2016 şi Tokyo 2020. Marius este campion mondial şi dublu campion european, dar şi vicecampion olimpic la Tokyo 2020. A participat până acum la trei ediţii ale Jocurilor: Londra 2012, Rio 2016 şi Tokyo 2020. Anul acesta, Marius concurează la Paris, în calitate de căpitan al echipei masculine de canotaj, în ciuda unei intervenţii chirurgicale extrem de serioase, pe care a suferit-o în urmă cu doar patru luni.
JO 2024: Lady Gaga și Aya Nakamura au încins atmosfera
Lady Gaga a încins atmosfera la Paris cântând în limba franceză, după ce câteva delegaţii de sportivi au definal pe Sena. Superstarul mondial a cântat melodia franceză Mon truc en plumes de Zizi Jeanmaire, stând pe o scară mare inspirată de Grand-Palais. Printre multe altele – spectacolul dedicat deschiderii Jocurilor Olimpice fiind extrem de complex – au evoluat și cântăreaţa de operă Marina Viotti şi trupa de heavy metal Gojira au interpretat Ah, ça ira, un cântec celebru cântat de revoluţionarii francezi.
Au urmat Viotti, Orchestra Simfonică din Paris şi corul acesteia, care au cântat celebra arie din Carmen de Georges Bizet: L’amour est un oiseau rebelle (cunoscută şi sub numele de „La Habanera”).
A intrat în scenă și Aya Nakamura, alături de orchestra Gărzii Republicane Franceze, cărora li s-au alăturat 36 de corişti din armata franceză. Au interpretat Pookie, Djadja, precum şi For Me Formidable şi La Bohème de Charles Aznavour.
Celebra piesă „Imagine” a răsunat la ceremonia de deschidere, într-un segment care ne aminteşte de fragilitatea planetei noastre, solul de sub dansatori „sfărâmându-se” pentru a dezvălui problemele cu care se confruntă omenirea. Piesa a fost interpretată de Sofian Pamart la pian şi de cântăreaţa Juliette Armanet.

Au fost proiectate imagini istorice cu Nadia Comăneci
În cadrul ceremoniei de deschidere a JO au fost prezentate momente de glorie de la ediţiile trecute ale JO și nu au lipsit imaginile istorice cu Nadia Comăneci.
Un personaj straniu (o „călăreață din oțel”, care a plutit de-a lungul Senei) – asemuit de unii dintre internauți cu inteligența artificială, a purtat drapelul olimpic. Corul Radio France şi Orchestra Naţională a Franţei au interpretat imnul olimpic. A dirijat Cristian Măcelaru, director artistic al Concursului şi Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Emmanuel Macron, a declarat deschisă cea de-a XXXIII-a ediţie a JO 2024
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat deschisă cea de-a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris.
“Declar deschise Jocurile de la Paris şi sărbătorim cea de-a XXXIII-a Olimpiadă a erei moderne“, a declarat Macron.
Înainte de Macron, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a ţinut un discurs în care a mulţumit Franţei, subliniind că flacăra olimpică va face statul francez şi mai strălucitor.
Nu în ultimul rând, Filippo Grandi, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi şi un mare susţinător al echipei olimpice a refugiaţilor, a primit Premiul Laurii Olimpici.