Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, va vinde alte 25 de milioane de acțiuni ale gigantului său tehnologic, în valoare de aproape 5 miliarde de dolari. În februarie anunța că va vinde acțiuni Amazon în valoare de aproximativ 8,5 miliarde de dolari.
Acțiunile companiei au crescut cu peste 30% în acest an, pe baza așteptărilor că cererea tot mai mare de inteligență artificială (AI) va spori câștigurile afacerii sale de cloud computing, potrivit BBC.

Bezos a demisionat din funcția de director executiv al companiei în 2021 și este în prezent președintele executiv al acesteia și rămâne cel mai mare acționar al acesteia. El a fondat Amazon în 1994 într-un garaj din Bellevue, Washington, când internetul era încă la început de drum. Compania a început vânzând cărți online și promovând cea mai mare colecție de cărți electronice din lume.
De atunci, Amazon a devenit una dintre cele mai importante companii de retail online și cloud computing din lume. De asemenea, Bezos a fondat compania Blue Origin, care a trimis în mai, șase clienți în spațiu.
Bezos este a doua cea mai bogată persoană din lume, conform listei Forbes Billionaires, cu o avere netă estimată la aproximativ 214 de miliarde de dolari. Staff-ul gigantului tehnologic, pe care l-a fondat Bezos în 1994, a transmis că a vândut 24 de milioane de acțiuni în februarie a.c. Bezos, care este președintele executiv al companiei, a vândut ultima dată acțiuni ale Amazon în 2021. La începutul anului, compania a declarat că plănuiește să vândă 50 de milioane de acțiuni în cursul anului viitor, cu o valoare de 8,4 miliarde de dolari la prețurile actuale.
Prima vânzare a 12 milioane de acțiuni a fost anunțată într-un dosar de reglementare vineri, urmată de un anunț, marți, de vânzare a altor 12 milioane de acțiuni. Ce se întâmplă?
Amazon, în concordanță cu mișcările lui Bezos
Câștigurile de peste 250.000 USD din vânzarea de acțiuni sau alte investiții pe termen lung sunt impozitate cu 7% în statul Washington. Florida nu are impozite de stat pe venituri sau câștiguri de capital. Cu toate acestea, el va fi în continuare pasibil de taxe federale ca urmare a vânzării acțiunilor.
Când Bezos și-a anunțat mutarea în Florida, a provocat speculații cu privire la o posibilă factură fiscală cu care s-ar fi confruntat la Washington, după ce statul a aprobat o nouă taxă pentru vânzările mari de acțiuni.

Amazon contează pe Jeff Bezos ca cel mai mare acționar
Vânzările sale de acțiuni Amazon vin după ce acestea au crescut cu aproape 70% în ultimul an.
Bezos a declarat în noiembrie că părinții lui s-au mutat recent înapoi la Miami, unde și-a petrecut o parte din copilărie și că își dorea să fie aproape de ei și de proiectul său spațial Blue Origin, care „la Cape Canaveral”.
„Eu și Lauren iubim Miami”, a scris el pe Instagram, referindu-se la logodnica sa Lauren Sánchez. Bezos rămâne cel mai mare acționar al Amazon și este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cu o avere estimată la peste 190 de miliarde de dolari.
La sfârșitul lui decembrie 2023, Bezos deținea 988 de milioane de acțiuni la Amazon, aproape 10% din portofoliul total, și avea o avere totală de aproximativ 168 miliarde de dolari. Însă începutul de an a adus o creștere rapidă și substanțială a valorii acțiunilor. Dovadă că s-a apropiat de valoarea de 200 de miliarde de dolari. O sumă suficientă pentru a reduce radical ecartul cu cei care se bat pentru poziția de cel mai bogat om din lume, Bernard Arnault și Elon Musk.
Cum se promovează Jeff Bezos
„Seattle a fost casa mea din 1994, când am început Amazon din garajul meu. Acesta este tatăl meu din spatele camerei în acest videoclip, făcând turul primului „birou” Amazon. Părinții mei au fost întotdeauna cei mai mari susținători ai mei. S-au mutat recent înapoi în Miami, locul în care am locuit când eram mai tânăr (Miami Palmetto High class of ’82 – GO Panthers!). Vreau să fiu aproape de părinții mei, iar Lauren (n.r. – actuala logodnică) și cu mine iubim Miami. Am trăit în Seattle mai mult decât oriunde altundeva și am atât de multe amintiri uimitoare aici. Oricât de interesantă ar fi mutarea, este o decizie emoțională pentru mine. Seattle, vei avea întotdeauna o bucată din inima mea”, a declarat miliardarul în postarea de pe Instagram.