Jane Birkin era femeia sexy care a cucerit o lume întreagă cu modul de a fi, vestimentația, jocul, „Je t’aime…moi non plus” – da, a dat lovitura cu acest cântec „fredonat” împreună cu iubirea vieții ei, Serge Gainsbourg. Geanta Hermes sau „Hermes Birkin” – da, a dat lovitura cu geanta ispirată de faimoasele ei coșuri din răchită, de care nu se despărțea nici măcar pe covorul roșu. În fapt, Jane și-a trăit viața, o viață superb mondenă, superb scandaloasă, cu adevărat iconică – fără vreo legătură cu ce e acum. O copilă sălbatică din anii 1960. O divă, cum s-ar zice…
Actriţa şi cântăreaţa de origine britanică Jane Birkin a murit la Paris, la vârsta de 76 de ani, după cum a anunţat duminică Ministerul Culturii din Franţa, citat de Reuters.
Ziarul Le Parisien şi televiziunea BFM au relatat că a fost găsită moartă la ea acasă, citând persoane apropiate ei. Birkin a avut un accident vascular cerebral uşor în 2021, după ce a suferit probleme cardiace în anii precedenţi.
A trăit în Franţa adoptivă de la ruperea căsătoriei cu compozitorul britanic John Barry, la sfârşitul anilor 1960. În afară de cântat şi rolurile ei în zeci de filme, ea a fost o figură populară în Franţa pentru natura ei caldă. “Această plecare este atât de tristă. Era o persoană frumoasă”, a declarat fostul ministru al Culturii Roselyne Bachelot pentru BFM.
Jane Mallory Birkin s-a născut la Londra în decembrie 1946, fiica actriţei britanice Judy Campbell şi a comandantului Royal Navy David Birkin.
Înainte de a se aventura pe Canalul Mânecii la vârsta de 22 de ani, ea a obţinut notorietate în controversatul film ”Blow-Up” de Michelangelo Antonioni, din 1966. Dar în Franţa a ajuns cu adevărat la faimă, atât pentru povestea ei de dragoste cu starul naţional chinuit Gainsbourg, cât şi pentru stilul ei de băieţel şi accentul britanic încântător când vorbea franceză, despre care unii au spus că l-a cultivat în mod deliberat.
A avut o fiică, Charlotte, cu Gainsbourg. După ruperea acelei relaţii, în 1981, ea şi-a continuat cariera de cântăreaţă şi actriţă, apărând pe scenă şi lansând albume precum ”Baby Alone in Babylone” în 1983 şi ”Amour des Feintes” în 1990, ambele cu texte şi muzică de Gainsbourg.
Ea a scris propriul album ”Arabesque” în 2002, iar în 2009 a lansat o colecţie de înregistrări live, ”Jane at the Palace”.
Povestea Hermes Bikin: De la coșul de răchită, la geantă
Când a venit la Paris, în 1968, „piesa de rezistență” i-a fost un coș de răchită. Cu el îi exaspera pe toți. Își exaspera prietenii, colaboratorii, exaspera înalta societate în care era invitată.
„Purtam ce purtau fetele din Chelsea”, admite vedeta. Și își amintește de celebrul și oribilul ei coș de răchită. „Era un model portughez pe care îl cumpărasem la un târg din West End și aveam acea aroganță specific englezească cu care afirmam că am un coș în loc de geantă”, a declarat vedeta pentru Harpers Bazaar.
Era atât de urat coșul încât nu a fost lăsată să intre cu el într-un restaurant de lux. S-a dus să ia masa la Maxim’s, în Paris, împreună cu partenerul ei din acea vreme, Serge Gainsbourg, iar șeful de sală i-a tras atenția că nu o poate lăsa să intre decât dacă lasă coșul la vestiar. „Serge a replicat: „În această situație noi plecăm. A fost un companion foarte amuzant”, spunea Jane. Ea a mai povestit pentru aceeași publicație despre cât de mult îi deranja pe oamenii din jur coșul ei. De exemplu regizorul Jaques Doillon obișnuia să pună frâne bruște ori de câte ori o lua în mașina sa. De fiecare dată conținutul coșului ei se răsturna și se împrăștia peste tot. El spera că asta o va determina să schimbe coșul cu o geantă mai elegantă.
Fără acel coș, Hermes Birkin – faimoasa geantă, nu ar fi existat. Acest model produs de casa Hermès e unul din modelele emblematice ale istoriei modei. Inventat pentru Jane, adorat de vedete și femei, copiat și replicat, mai nou, peste tot. Sunt piese care s-au vândut, la licitații, și cu 300.000 de lire sterline bucata.
I-a propus un buzunar pentru jurnal, dar, mai ales, a schițat viitorul accesoriu de vis al milioane de femei: „o geantă precum Kelly, dar de patru ori mai mare”. Desenul, făcut pe o pungă de hârtie folosită de cei care au rău de zbor, a devenit realitate numai câteva săptămâni mai târziu, când Jane Birkin a fost invitată în altelierul Hermès. Geanta care de atunci avea să-i poarte numele, Birkin, o aștepta.
Cam atât.