Bancherii care au susținut în trecut afacerile lui Donald Trump cu sute de milioane de dolari au oferit cea mai convingătoare apărare de până acum în procesul în care este implicat actual fostul președinte al SUA, potrivit The Hill.
Ei au susținut argumentele pe care avocatul lui Trump le-a prezentat de la început: că banca a vrut să lucreze cu Trump Organization, a făcut propriile verificări și nu a constatat nicio fraudă. De fapt, mărturia bancherilor a fost atât de benefică pentru apărarea lui Trump, încât avocații acestuia i-au cerut judecătorului să emită o decizie imediată în favoarea lor.
“Aș dori să subliniez că simplul fapt că creditorii au fost mulțumiți nu înseamnă că statutul nu a fost încălcat, nu înseamnă că celelalte statute nu au fost încălcate”, a declarat judecătorul Arthur Engoron, luând cererea în considerare.
Engoron l-a găsit deja pe Trump, afacerile sale și mai mulți directori responsabili de fraudă, stabilind că procurorul general al New York-ului, Letitia James, a dovedit esența cazului său. Procesul abordează și alte acuzații, inclusiv conspirație, fraudă de asigurare și falsificarea documentelor de afaceri.
James l-a dat în judecată pe Trump și afacerea sa anul trecut, susținând că mogulul devenit președinte a indus în eroare creditorii și asigurătorii prin modificarea falsă a valorii activelor afacerii sale în declarații financiare cheie pentru a primi beneficii fiscale și de asigurare.
În afara opiniilor directorilor Deutsche Bank, avocații statului spun că declarațiile eronate din situațiile financiare ale companiei au prejudiciat totuși băncile cu milioane de dolari, inducând în eroare și guvernul. Pe tot parcursul procesului, avocații lui Trump au încercat să demonstreze că băncile au fost dornice să lucreze cu Trump Organization
Serie de mesaje virulente
Fiii lui Donald Trump sunt acuzaţi, la fel ca tatăl lor, de către procurorul general al statului New York Letitia James, de faptul că au supraestimat cu miliarde de dolari activele grupului, în anii 2010, pentru a obţine împrumuturi mai bune de la bănci şi condiţii de asigurare mai favorabile.
Donald Trump Jr, în vârstă de 45 de ani, a ajuns miercuri la tribunal, în Manhattan, la începutul audierii, însă interogatoriile martorilor precedenţi de pe listă nu s-au terminat, potrivit NBC News.
”Lasă-mi copii în pace, Engoron. Eşti o ruşine pentru profesia judiciară”, a postat noaptea Donald Trump-tatăl, pe reţeaua sa de socializare Truth Social, adresându-se judecătorului Arthur Engoron, care prezidează dezbaterile. El l-a acuzat, într-o serie de mesaje virulente, de faptul că este ”nebun, complet dezechilibrat şi periculos” şi că ”face treaba murdară a Partidului Democrat”.
De la începutul procesului, la 2 octombrie, magistratul l-a amendat deja de două ori, cu 5.000 şi 10.000 de dolari pe Donald Trump, din cauză că i-a atacat grefiera.
În cazul în care programul nu va fi dat peste cap, fostul preşedinte al Statelor Unite, în vârstă de 77 de ani, urmează să fie interogat luni, cu un an fără o zi înaintea alegerilor prezidenţiale prevăzute la 5 noiembrie 2024, în care speră să obţină o victorie şi să se întoarcă la Casa Albă.
Două zile mai tâârziu urmează la bară Ivanka Trump, care a plecat din Trump Organization în 2017, pentru a intra la Casa Albă drept consilieră a celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, în timp ce cei doi fraţi ai săi preluau conducerea grupului.
Donald Trump, favorit pentru nominalizarea republicană la alegerile din 2024, a respins cazul
Într-un proces civil, Donald Trump și fiii săi au fost găsiți vinovați de fraudă pentru că și-au supraevaluat averea cu câteva miliarde de dolari. În prezent, Ivanka Trump – fiica cea mare a fostului președinte, a fost chemată să depună mărturie.
Donald Trump, favorit pentru nominalizarea republicană la alegerile din 2024, a respins cazul ca fiind motivat politic și o “impostură”. Cazul civil de fraudă a fost intentat împotriva fostului președinte de procurorul general al New York-ului, Letitia James, care este democrată.
Procurorii susțin că Ivanka Trump are informații importante de împărtășit în legătură cu acest caz. Deși inițial ea a încercat să nu depună mărturie, argumentând că s-a mutat din oraș și s-a îndepărtat de Organizația Trump, acum nu are încotro, potrivit
Procesul se concentrează și pe alte șase acuzații formulate între timp, inclusiv falsificarea unor documente și conspirație, conform ABC News.
Program „de societate” foarte încărcat
În ultimele luni, Ivanka Trump a avut de înfruntat evenimente familiale nu prea fericite, potrivit presei americane, precum și probleme cu legea. Analiștii din SUA notează că, deși au intervenit probleme în Paradis, fiica cea mare a fostului președinte are un program „de societate” foarte încărcat. Printre altele, vineri a primit la Castelul Praga premiul pe care președintele Republicii, Miloš Zeman, a decis să îl acorde mamei sale recent decedate.
Spre deosebire de fratele ei mai mare, Donald, care vorbește bine cehă, Ivanka nu a învățat limba maternă a mamei sale. „Nici Ivanka, nici Eric nu pot vorbi cehă, doar Doník. A doua sa limbă este ceha. Deci, când ne vedem, vorbim cehă ca să nu uite. Dar întotdeauna îl certam pe Ivan pentru că vorbește engleza prea repede”, spunea cu ani în urmă bunica ei, Marie Zelníčková.