Israelul îşi retrage unele trupe din Fâşia Gaza. Scopul este acela de a trece la operaţiuni mai bine ţintite împotriva Hamas, o a treia fază a războiului, care însă ar putea dura cel puţin şase luni, a declarat luni pentru Reuters un oficial israelian.
Oficialul a precizat că retragerea îi priveşte pe rezervişti – în condiţiile în care Israelul a recrutat 300.000 de rezervişti pentru război – şi este menită să „reenergizeze economia israeliană”.
Acesta a explicat pentru Reuters că o parte din trupele retrase din Gaza vor fi pregătite pentru rotaţie la graniţa nordică cu Libanul, unde militanţii Hezbollah au aproape zilnic schimburi de tiruri cu Israelul în semn de solidaritate cu palestinienii.
Israelul a avertizat în repetate rânduri că, dacă Hezbollah nu se retrage, se prefigurează un război total în Liban
Atât Hamas, cât şi Hezbollah sunt susţinute de Iran, ai cărui aliaţi din Siria, Irak şi Yemen au desfăşurat, de asemenea, atacurii împotriva Israelului.

Israelul, o nouă fază a RĂZBOIULUI: „ Această perioadă de şase luni care urmează este un moment critic”
De la atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, când gruparea militantă a ucis 1.140 de persoane şi a luat până la 250 de persoane ca ostatici, oficialii israelieni au declarat că plănuiesc să ducă războiul în trei etape.
Prima a fost un bombardament intens pentru a elibera căile de acces pentru forţele terestre şi pentru a încuraja civilii să se refugieze în zone mai sigure. A doua a fost invazia care a început la 27 octombrie. Oficialul israelian a arătat că armata se îndreaptă acum spre cea de-a treia etapă, după ce tancurile şi soldaţii israelieni au invadat acum o mare parte din Fâşia Gaza.
Tancurile israeliene s-au retras luni din unele cartiere din oraşul Gaza, rămânând în altele, după cum au declarat locuitorii, înainte de o reducere planificată a trupelor implicate în război. Între timp, însă, luptele au făcut ravagii în alte părţi ale enclavei palestiniene, unde au avut loc bombardamente intense.

Israelul trece la o nouă fază a RĂZBOIULUI. Vieți distruse după atacul Hamas din 7 octombrie
Mai mult de 3.000 de persoane – femei, bărbați și copii, cu vârste între 3 luni și 85 de ani – au fost rănite, ucise, bătute, violate și despărțite în mod brutal de familiile lor pe 7 octombrie de către gruparea teroristă Hamas – care a comis în acea „sâmbătă neagră” un adevărat măcel, prin acte de violență abjectă.
La aproape trei luni de când gruparea teroristă a comis pe 7 octombrie – în acea „sâmbătă neagră” – acte de-o violență abjectă, un adevărat masacru împotriva israelienilor și după bombardamente și operațiuni militare ale armatei israeliene în Fâșia Gaza apar informații despre negocieri intense care ar putea duce la o nouă încetare a focului în Gaza.
Reamintim că aproximativ 240 de persoane au fost răpite în timpul atacului lansat de Hamas, gruparea teroristă aflată la putere în Fâşia Gaza.
În primul armistițiul de șapte zile, ostaticii au fost eliberați, în grupuri mici, aproximativ o sută, astfel că, 129 sunt în continuare ținuți în captivitate de teroriștii Hamas.Vieți schimbate, iremediabil, după atacul Hamas din 7 octombrie.
Mai mult de 3.000 de persoane – femei, bărbați și copii, cu vârste între 3 luni și 85 de ani – au fost rănite, ucise, bătute, violate și despărțite în mod brutal de familiile lor pe 7 octombrie de către gruparea teroristă Hamas – care a comis în acea „sâmbătă neagră” un adevărat măcel, prin acte de violență abjectă.

Israelul trece la o nouă fază a RĂZBOIULUI
La aproape trei luni de când gruparea teroristă a comis pe 7 octombrie – în acea „sâmbătă neagră” – acte de-o violență abjectă, un adevărat masacru împotriva israelienilor și după bombardamente și operațiuni militare ale armatei israeliene în Fâșia Gaza apar informații despre negocieri intense care ar putea duce la o nouă încetare a focului în Gaza.
Reamintim că aproximativ 240 de persoane au fost răpite în timpul atacului lansat de Hamas, gruparea teroristă aflată la putere în Fâşia Gaza.
În primul armistițiul de șapte zile, ostaticii au fost eliberați, în grupuri mici, aproximativ o sută, astfel că, 129 sunt în continuare ținuți în captivitate de teroriștii Hamas.
Israelul trece la o nouă fază a RĂZBOIULUI. Benjamin Netanyahu: „Ne vom duce la îndeplinire munca, vom merge înainte până la victorie!”
Prim-ministrul israelian a promis miercuri că războiul împotriva Hamas se va încheia cu ”victoria” Israelului, în pofida ”pierderilor dureroase” de soldaţi, transmite AFP.
”Suntem într-un război dur. Va fi un război lung”, a declarat Netanyahu într-un comunicat, în care a deplâns pierderile de militari israelieni, la câteva ore după anunţul privind moartea a 11 soldaţi în precedentele 24 de ore în luptele din Fâşia Gaza.
”Le promit tuturor cetăţenilor Israelului: ne vom duce la îndeplinire munca, vom merge înainte până la victorie”, a adăugat şeful guvernului, citat de AFP şi Reuters.
Unsprezece soldaţi israelieni au fost ucişi în lupte intense marţi, a comunicat armata israeliană, fiind vorba despre cele mai mari pierderi într-o singură zi de la debutul operaţiunilor în Gaza. Numărul total al soldaţilor israelieni morţi a ajuns la 326, potrivit AFP.
Atacul Hamas, din 7 octombrie, constituie un ”genocid”, scriu 100 de experţi
Aproximativ 100 de experţi în drept internaţional au difuzat în presă o declaraţie în care afirmă că atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas de la 7 octombrie în Israel, soldat cu 1.300 de morţi, ar putea constitui „o crimă de genocid”, potrivit dreptului penal internaţional.
”Teroriştii au masacrat 1.300 de persoane, la 7 octombrie, inclusiv femei şi copii, bătrâni şi aduşi tineri care petreceau în aer liber”, comentează semnatarii.
”Aceste acte contituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi în particular a dreptului internaţional penal”, apreciază ei, pentru că ”par să fi fost comise cu internţia de distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional – israelienii – un obiectiv declarat în mod explicit de către Hamas.”
CITIȚI ȘI: