Iohannis, Ciucă și Ciolacu, fără reacții după retragerea lui Joe Biden! Nicu Ştefănuţă, vicepreşedintele Parlamentului European, a aprecizat, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare că decizia retragerii din campania prezidenţială, anunţată de preşedintele american Joe Biden, este ”grea, dar înţeleaptă”, iar Biden ”iese din scena istoriei demn.”
Mai mulți lideri internaționali au reacționat duminică seară la decizia președintelui american Joe Biden de a se retrage din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă, elogiind și omagiind cariera unui mare lider, în timp ce politicienii americani au omagiat gestul unui mare patriot și a unuia dintre cei mai mari președinți din istoria Statelor Unite.

”A salvat umanitatea o dată de Trump, dar nu e rolul lui să o facă mereu”
”Retragerea lui Biden arată un secret pe care mulţi oameni nu îl ştiu: şi politicienii sunt oameni. Iar când un om nu mai poate, este bine să spună chiar el stop. Eu îl respect pe preşedintele american pentru această decizie foarte grea”, a scris, duminică seară, pe Facebook, Nicu Ştefănuţă.
Nicu Ştefănuţă afirmă că, în calitate de politician progresist, ar vrea tot un om modern, deschis, care să aducă înapoi dreptul la avort femeilor din Statele Unite.
”Ca om, sunt fericit pentru Joe Biden şi familia lui că a luat această grea, dar înţeleaptă decizie. Este şi responsabilitatea poporului de a se îngriji de liderii săi buni, cât este a acestora de a se îngriji de oameni”, a mai scris Nicu Ştefănuţă.

Joe Biden s-a retras din cursa pentru președinția SUA
Președintele american Joe Biden și-a anunțat duminică retragerea din cursa alegerilor prezidențiale din SUA printr-o scrisoare publică, în care a precizat că “este în cel mai bun interes al partidului și a țării.”
Retragerea lui Biden din cursă reprezintă o decizie extraordinară care aruncă în incertitudine nominalizarea democrată cu doar câteva luni înainte de alegerile din noiembrie împotriva lui Donald Trump, un candidat despre care a avertizat că reprezintă o amenințare existențială la adresa democrației americane.
Joe Biden, președintele american, care tocmai și-a anunțat retragerea din cursa pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, o recomandă și susține pe vicepreședinta Kamala Harris să candideze în locul lui din partea Partidului Democrat.
Biden: „Astăzi vreau să îmi ofer sprijinul și susținerea deplină pentru Kamala”
„Dragi colegi democrați, am decis să nu accept nominalizarea și să îmi concentrez toate energiile asupra îndatoririlor mele de președinte pentru restul mandatului meu. Prima mea decizie în calitate de candidat al partidului în 2020 a fost să o aleg pe Kamala Harris ca vicepreședinte. Și a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o.
Astăzi vreau să îmi ofer sprijinul și susținerea deplină pentru Kamala, pentru a fi candidatul partidului nostru în acest an. Democrați, este timpul să ne unim și să-l învingem pe Trump. Haideți să facem asta”, a scris președintele Joe Biden într-un mesaj pe rețeaua X, la scurt timp după ce și-a anunțat retragerea din cursa prezidențială.
CITIȚI ȘI: