România anului 2026 este prezentată de CFR Infrastructură drept un an de „livrări” pe marile șantiere feroviare începute cu cel puțin cinci ani în urmă, în special pe magistralele Brașov–Sighișoara și Simeria–Arad, două proiecte-cheie pentru coridorul Curtici–Constanța. Estimările oficiale indică inaugurări pe segmente importante, în timp ce organizațiile care monitorizează infrastructura avertizează că întârzierile și problemele din teren pot împinge termenele mult mai departe.
În paralel, mai multe modernizări finanțate din PNRR și Programul Transport 2021–2027 – inclusiv în Timiș, Cluj și Constanța – au, la rândul lor, termene de finalizare în 2026, potrivit rapoartelor de stadiu publicate de CFR.
Calea ferată Brașov–Sighișoara: Un tronson de 28 km, estimat pentru 2026, restul în 2027
Pe relația Brașov–Sighișoara, CFR Infrastructură indică drept posibilă pentru 2026 finalizarea unui tronson de 28 de kilometri, în timp ce celelalte două segmente – însumând 84 de kilometri – ar urma să se închidă în 2027, conform unui raport privind stadiul lucrărilor.
Subsecțiunea 2 Apața–Cața, intrată în șantier în 2020, ajunsese în octombrie 2025 la un stadiu fizic de 59%, cu termen estimat de finalizare în octombrie 2026.
Celelalte două subsecțiuni – 1 Brașov–Apața și 3 Cața–Sighișoara – tot cu start în 2020, sunt raportate la 53% și au termen estimat de finalizare aprilie 2027.
CFR Infrastructură a transmis, recent, că anumite porțiuni sunt deja gata și „în grafic”, precizând:
„Până în prezent au fost finalizați și deschiși circulației 18,64 km de cale ferată, incluzând linii și fire din stațiile Brașov, Stupini, Albești Târnava și Sighișoara, iar lucrările la structurile majore avansează conform graficului. Tunelul Mureni este străpuns, Tunelul Ormeniș a ajuns la 2.065 metri excavați pe firul I și 2.487 metri pe firul II, iar Tunelul Homorod a atins 440 metri pe firul I și 576 metri pe firul II. Viaductul de la km 212 este finalizat, iar Pasajul Superior de la km 208 este finalizat”.
Traseul modernizat traversează localitățile Brașov, Stupini, Bod, Feldioara, Apața, Racoș, Rupea, Cața, Archita, Vânători, Albești Târnava și Sighișoara, iar lucrările continuă atât în stații, cât și pe intervale, transmite adevarul.ro.
Pro Infrastructură: „Promisiunile de finalizare în 2026–2027 sunt aberante”
În oglindă cu optimismul CFR, Asociația Pro Infrastructură a semnalat blocaje pe șantierul feroviar Brașov–Sighișoara și a reamintit că termenul contractual inițial era de patru ani.
„Din cei 110 km, peste 60 km vor fi pe 15 variante de traseu nou, la viteză de 160 km/h. După 5 ani de contract, niciuna dintre variante nu este deschisă. Timpul actual de parcurs depășește 4 ore și, după ce șantierul e gata, trebuie să scadă la puțin sub o oră”, a transmis organizația.
Asociația susține că au existat alunecări de teren pe anumite segmente și că ritmul de foraj la tunelurile lungi este insuficient. Concluzia este explicită:
„Considerăm promisiunile oficiale ale CFR de finalizare în 2026–2027 ca fiind absolut aberante. Noi estimăm că abia prin 2030 vom circula pe linie nouă complet între Brașov și Sighișoara (…) Solicităm CFR să anunțe public, cu minimum 6 luni înainte, datele prevăzute pentru deschiderea fiecăreia dintre cele 15 variante de traseu”.
Pe această secțiune sunt în lucru cinci tuneluri. Perechea de tuneluri de la Homorod ar urma să aibă 6,9 km, iar la Ormeniș sunt două tuneluri de 5,1 km – prezentate drept cele mai lungi tuneluri feroviare din România. Tunelul Mureni (740 m) a fost străpuns în octombrie, iar la Archita sunt prevăzute încă două tuneluri mai mici.
Brașov–Sighișoara este parte din rețeaua pan-europeană Curtici–Arad–Simeria–Sighișoara–Brașov–București–Constanța și una dintre rutele care ar urma să fie echipate integral cu ERTMS, standardul european de control și management al traficului feroviar.
Magistrala feroviară Simeria–Arad: Termene 2026 pe toate cele patru segmente,
Pe vestul țării, magistrala Simeria–Arad (KM 614) – 141 km împărțiți în patru segmente – este în șantier din 2017–2018. În raportările CFR, toate au termene de finalizare în 2026, iar pe unele porțiuni au existat deja deschideri parțiale în 2025.
Un reper este varianta de 16 km Bârzava–Vărădia, unde, din 17 iulie 2025, trenurile au circulat pe firul II. Aici se află Tunelul Bata (603 m), descris ca primul tunel finalizat pe șantierul din vest. Segmentul face parte din tronsonul Bârzava–Ilteu (36 km), început în 2017, cu finalizare estimată februarie 2026.
Tot pentru februarie 2026 este indicată finalizarea tronsonului Arad–Bârzava (42 km), început în 2017, investiția depășind două miliarde de lei (fără TVA). Unele porțiuni au fost deja recepționate în 2024–2025.
În tronsonul Gurasada–Simeria (șantier din 2018), din 11 noiembrie trenurile circulă pe firul I al unui segment nou de 6 km, care include trei poduri peste Mureș, cu o lungime totală de 1,3 km. Investiția vizează modernizarea a 41 km, cu finalizare estimată martie 2026.
Cel mai dificil rămâne tronsonul Ilteu–Gurasada (22 km), intrat în șantier în 2018, care include 1,2 km de tuneluri construite de la zero pe malul stâng al Mureșului, între Tisa și Sălciva. CFR estimează aici finalizarea în decembrie 2026.
Noua linie traversează județele Hunedoara și Arad pe Valea Mureșului, înlocuind parțial traseul istoric Arad–Simeria–Alba Iulia (inaugurat în 1868). Proiectul a presupus aproximativ 60 km de traseu complet nou, tuneluri și nouă poduri peste Mureș, după dezafectarea podului vechi de la Brănișca. După modernizare, viteza de circulație ar urma să urce până la 160 km/h.
În paralel, modernizarea stațiilor aduce și vulnerabilități: lucrările la Gara Simeria sunt prezentate ca finalizate, în timp ce la stația Deva clădirea de călători a fost demolată fără autorizațiile necesare, iar noua gară nu a început, ceea ce reduce semnificativ șansele de finalizare până în 2027.
Alte căi ferate cu termene în 2026: Timiș, Cluj–Oradea și Portul Constanța
În afara celor două magistrale majore, CFR indică termene 2026 și pentru proiecte finanțate din PNRR, Programul Transport 2021–2027 și bugetul de stat, pe rute strategice:
- Caransebeș–Timișoara–Arad (162 km): patru loturi în lucru, cu termen de finalizare indicat pentru vara lui 2026.
- Cluj-Napoca–Oradea–Episcopia Bihor: două tronsoane, Cluj-Napoca–Aghireș și Aghireș–Poieni (în total 67 km) au termen de finalizare în 2026; celelalte două loturi (încă 100 km) sunt estimate pentru mai 2027.
- Portul Constanța–Valul lui Traian (Etapa I): modernizarea a 36 km este estimată pentru 2026, iar alți 29 km până în 2027.








