Intrarea va fi liberă la un concert extraordinar, care va avea loc la Opera Naţională Bucureşti (ONB), pe 1 decembrie, chiar de Ziua Naţională a României. În program figurează arii, lied-uri şi duete din creaţia românească.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de ONB, concertul, organizat cu sprijinul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, va avea două părţi, cu pauză.
Organizatorii spun că evenimentul va fi “o punte între generaţii”. Solişti ai Operei Naţionale Bucureşti vor interpreta arii, lied-uri şi duete din creaţia românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical “Ludovic Spiess”, acompaniaţi la pian de către Luminiţa Berariu şi Bogdana Grecova.
Lucrări cunoscute pot fi regăsite în programul concertului
În program se regăsesc lucrări cunoscute precum “Somnoroase păsărele” şi “Ce te legeni, codrule” de N. Bretan, “De ce nu-mi vii” de G. Dima, “Când treci, bade, pe la noi” de A. Stoia, “Cântecul fluieraşului” de G. Stephănescu, “Doina Stăncuţei” de T. Brediceanu, “Balada” de C. Porumbescu şi multe altele. Regia spectacolului este semnată de Alexandru Nagy.
Concertul va începe la ora 18,30. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.