Profesorul universitar Anton Hadăr, cu o vastă experiență în desfășurarea proiectelor de infrastructură și educație pe fonduri europene, explică, într-un interviu pentru Oficiul de Știri, cum problema actuală a prefinanțării provoacă mari pierderi la bugetul României.
Oficiul de Știri / Laurențiu Mușoiu: Care este opinia dumneavoastră despre prefinanțare și despre criza, am putea să o numim în momentul de față, a fondurilor europene?
Anton Hadăr: Este una dintre marile probleme cu care se confruntă astăzi beneficiarii de proiecte europene, cei care au câștigat competițiile la care au participat. Din păcate, practic nu există astăzi în România, un mecanism prin care să se poată asigura prefinanțarea. Ori, dacă nu ai prefinanțare serioasă la început de drum, te poți încurca, te poți opri, poți ajunge într-o situație în care să nu respecți termenele din angajamentele pe care le ai potrivit propunerii de proiect potrivit cererii de finanțare sau poți chiar să ratezi proiectul. Și sunt foarte multe firme private care au câștigat proiecte și care se lamentează acum că nu știu ce să facă, pentru că nu găsesc sumele necesare pornirii cu succes a proiectului. De aceea cred că trebuie să se găsească acele mecanisme de asigurare a prefinanțării, întrucât s-a constatat că IFN-urile, adică acele instituții financiare nebancare nu mai sunt agreate și nu mai sunt în măsură să garanteze firmele pentru acordarea unor sume de prefinanțare a proiectelor, nu mai sunt acceptate să gireze practic, beneficiarii unor proiecte, să dea acea scrisoare de garanție necesară Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, MIPE, cum îi spunem noi. Băncile nu au nici ele acest produs, încât să sprijine firmele care au câștigat proiecte, spun că nu există practic în panoplia lor de produse, nu există o scrisoare de garanție de acest tip, iar asociațiile de asigurare nici ele nu pot oferi această scrisoare de garanție în forma pe care o dorește Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Ori aici, cred că ministerul acesta trebuie să găsească soluții cu Ministerul de Finanțe, pentru că altfel riscăm să pierdem bani pe bandă rulantă. Cred că trebuie văzută o cale concretă de sprijin a celor care sunt preocupați de derularea unor proiecte din fonduri europene, pentru că idei ingenioase sunt multe și pot să se finalizeze și cu produse noi pe piața românească și pe pe cea internațională. Sunt proiecte care pot deschide noi locuri de muncă, dar dacă nu sunt sprijinite firmele private pentru a obține această scrisoare de garanție, vă dați sema că lucrurile se vor putea bloca. Nu știu ce au avut în cap, de ce au scris în preambulul competiției, cum se numește partea aceasta în care îți pregătești proiectul, de ce au scris că este nevoie de această scrisoare de garanție, când practic, nu ți-o poate da nimeni în România. Cred că un alt element care trebuie luat în seamă este că văzând aceste aspecte, mulți beneficiari, mulți posibili beneficiari, mulți doritori de a obține finanțare europeană se vor lăsa mai greu atrași de conceperea unor proiecte europene de a scrie o cerere de finanțare care să fie sprijinită de către fondurile europene. Ori noi vrem să avem competiții serioase, să fie multe firme care să depună aceste proiecte ca să ai de unde alege. Și cel mai mult vrem să nu mai pierdem bani europeni, cum s-a întâmplat de-a lungul anilor. Nu reușim însă din păcate, să găsim o cale înțeleaptă de sprijin a firmelor private și de derulare a proiectelor. Venim mereu cu ceva care împovărează beneficiarul.
Anton Hadăr: Prefinanțarea – regulă schimbată în timpul jocului
LM: Putem vorbi, având în vedere acest fapt – că nu mai sunt acceptate toate firmele – și de o schimbare a regulilor în timpul jocului? Pentru că spuneați, sunt proiecte care erau deja în derulare.
A.H: Am putea vorbi și de așa ceva, pentru că toți care au depus proiecte și care au câștigat îmi spun că ei nu au știut că nu mai există aceste IFN-uri sau că nu mai pot da aceste IFN-uri acel suport de garanție, însă acum au dat de necaz, în sensul că au semnat și proiectele, iar banii nu vin, trebuie găsită o soluție. Neapărat ar trebui să intervină Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, MITE și să îi cheme pe cei care au semnat proiectele și să le găsească o cale de rezolvare a acestei probleme care îi frământă. Pentru că într-adevăr, dacă nu ai bani la început de drum, nu poți să pornești proiectul și să-l duci la sfârșit, către succes. Sunt țări, în care la început de drum, tot din fonduri europene se dau sume, procente importante din proiect, nu doar pentru prefinanțare. Se dau procente de peste 50% la începutul proiectului. Acolo de ce există încredere în beneficiar și la noi nu ajutăm nici măcar la începutul proiectului?!
L.M: Știu că probleme cu fondurile europene au pe lângă companiile private, chiar și universitățile care au autonomie și se bazeză sau ar trebui cel puțin multe univesități să se bazeze pe proiectele europene, pe atragerea de fonduri.
A.H.: Așa este! Avem multe proiecte în derulare, în special din PNRR, în universități, în școli, sunt sume importante care pot să genereze îmbunătățirea bazei materiale a școlilor din România și a universităților, dar din păcate, s-a ajuns și aici, într-o situație neașteptată, tot din cauza imposibilității acordării prefinanțării, dar și din cauza faptului că prea s-a tărăgănat semnarea acestor proiecte. Și s-a constatat că timpul pe care îl au la dispoziție beneficiarii este insuficient în unele cazuri. Precum știți s-a hotărât ca aceste proiecte să contiunue într-o primă fază doar cu cele care au minimum 30% execuție bugetară, după care și la presiunea noastră, a sindicatelor, dar și a universităților și a altor beneficiari, s-a acceptat ca printre aceste proiecte care pot să continue implementarea să figureze și proiectele le care și le asumă beneficiarii. Asta înseamnă că unele dintre proiecte vor dispărea, pentru că e clar că nu toate continuă derularea lor și că vom avea și în acest caz sume importante pierdute din fondurile europene. Niciodată nu ne învățăm minte că trebuie să luăm și ultimul euro din aceste sume care figurează pentru România în diverse exerciții de finanțare, în diverse perioade ale acordării fondurilor europene, fie că e prin PNRR, fie că e alt tip de finanțare. Trebuie și aici să intervină mai serios statul și să îi sprijine, pentru că nu suntem noi vinovați că lucrurile au mers prost și nu sunt bani în țară, întrucât sunt și situații – cazuri concrete vă dau aici – în care oamenii au cumpărat materiale de construcție, ba chiar au și început să construiască anumite clădiri care fac parte din proiect și care acum sunt obligați să încheie activitatea, pentru că își dau seama că nu mai au timpul necesar sau că nu mai au fondurile necesare. Și vă dați seama că cineva pierde. Am înțeles că s-a pus problema să suporte statul aceste pierderi, dar iarăși este rău. Adică, în loc să absorbim banii, dăm tot din banii noștri publici, plătim paguba pe care o ridică o asemenea decizie. De fapt nici nu ar fi fost corect să suporte o universitate partea aceasta de început de proiect pe care a acordat-o finanțarea dată pentru debutul proiectului, pentru că nu sunt ei vinovați de faptul că a început proiectul mai târziu.
Dispariția IFN-urilor, marea problemă a prefinanțării pentru fonduri europene
L.M.: Deci tot de la această problemă cu IFN-urile au apărut și problemele universităților.
A.H.: Foarte multe! Trebuia să se facă niște campusuri pentru învățământul dual, dar din ce știu eu, multe sunt într-o situație periculoasă: fie nu pot ajunge la final în timp, nu se pot încadra în termenele stabilite de proiect, fie se pot împotmoli pe parcurs din alte motive, tot din motive financiare, pentru că timpul este foarte scurt. Și dacă ar avea fonduri necesare este greu să construiești ceea ce ți-ai propus într-un timp foarte scurt și uite așa ne scapă printre degete sume consistente de bani. Este vorba de o sumă importantă pierdută de români. Este vorba de sute de milioane de lei, poate chiar mai mult. Nu știu sigur, dar acum, câtă vreme a mai dat voie și la proiecte care aveau execuție sub 30% poate, poate unele dintre ele vor fi finalizate. Dar riscul de finalizare a proiectului este mare în condițile în care a început fără prefinanțarea adecvată.
L.M: Putem spune că ceea ce acum statul încearcă să obțină, o economie în speță, ar putea în perioada nu foarte îndepărtată să însemne să plătească dublu?
A.H.: Deja am vorbit despre așa ceva. Pe lângă faptul că sunt pierduți bani care ni se cuveneau din fonduri europene, dăm din vistieria proprie bani pentru cei care au făcut investiții într-o primă fază și care nu mai sunt finanțați mai departe. Nu mai vorbim de faptul că învățământul și alte zone, sănătatea și alte domenii bugetare își puseseră mari speranțe în îmbunătățirea bazei materiale, în crearea de spitale, de școli, de cămine studențești, de dotarea cu aparatură adecvată modernă a instituțiilor de învățământ superior și preuniverditar. Aceste lucruri, în multe situații nu vor mai fi posibile și reprezintă pentru noi un eșec, care nu este din cauza noastră, nu este generat de nepriceperea noastră, a celor care am câștigat proiectele, ci mai degrabă de faptul că s-a zăbovit prea mult în pornirea proiectelor și partea aceasta de prefinanțare creează și ea probleme pe are le-am analizat anterior.
L.M.: Când credeți că a început? Cu actualul ministru al fondurilor europene sau cu precedentul și dacă actualul ministru al fondurilor europene ar trebui să vorbească cu dumneavoastră, ca reprezentant al universităților, pentru că cum ați precizat, și universitățile au mari probleme cu proiectele pe care le aveau în desfășurare.
A.H.: Au fost discuții între Alma Mater, federația pe care o conduc și domnul, ministru David care împărtășește în bună parte aceleași idei ca și mine. Este de acord că nu e bine că s-a pierdut un proiect și în bună parte, aici a rezonat cu Alma Mater, o dovadă fiind și faptul că domnul prim-ministru, guvernul în ansamblul lui a acceptat și proiecte a căror execuție financiară a fost sub 30% la momentul în care a apărut elementul legislativ. Însă cu ministerul de resort, cu MITE, nu am reușit să discut. L-am sunat de câteva ori pe dl. ministru Dragoș Pâslaru. Încă nu am avut un răspuns la domnia-sa. Am să mai încerc să vedem ce se mai poate face. Eu sunt convins că vrea să aducă în țară cât mai mulți bani, dar undeva a fost o fractură sau poate au fost niște decizii care nu au fost luate la timp și uite așa, prin faptul că nu ne mișcăm mai repede și pentru că avem o legislație stufoasă, nepotrivită pentru asemenea proiecte, împovărătoare în unele cazuri, se ajunge în situația în care să pierdem bani care ni se cuvin și cu ajutorul cărora ne-am fi putut dezvolta și funcționa în mod serios.
